THE NEW YORK TIMES (SUA), 13 februarie 2014 - New York - În timp ce la Soci începe Olimpiada de Iarnă, în Ucraina, un aliat apropiat al Rusiei îi operează și îi împușcă pe cei care demonstrează în sprijinul democrației.

Greșește însă cel care crede că vremea triumfului autocraților și retragerea democraților se apropie pe măsură ce lumea se adună pentru a sărbători strălucitoarea guvernare a țarului Vladimir.

Dar oare Olimpiada de la Soci este o dovadă că, pentru Rusia și pentru regiune, modelul președintelui Vladimir V. Putin de autoritarism susținut de petrol este singura cale spre fericire și prosperitate?
S-ar putea că răspunsul să vină din partea țării mele, Georgia, care nu are petrol aproape deloc. În ultimii nouă ani, Georgia a înregistrat o creștere economică mai mare decât cea a Rusiei. Cu doi ani în urmă, eu am hotărât unilateral renunțarea la vize pentru Rusia. De atunci, ne-au vizitat peste un milion de ruși. Acești vizitatori, aparținând mai ales clasei de mijloc urbane dintr-o țară mai bogată, au venit în parte pentru a se bucura de servicii și de infrastructură, care în Georgia sunt mai bune. De obicei, se întâmplă invers: oameni din țări mai sărace se duc în țări mai bogate pentru asemenea experiențe.

Multor ruși aproape nu le vine să creadă că o țară vecină mai mică, pe vremuri săracă și marcată de criminalitate, a putut ridica atâtea orașe noi, cu arhitectură modernă și cu străzi curate și sigure.
Secretul este simplu. Georgia nu dispune de petrol, dar poate oferi cetățenilor săi și ai lumii ceva ce Rusia încă nu poate. Țara ocupă locul 8 printre statele "cu deschidere spre afaceri" de pe lista Băncii Mondiale, în timp ce Rusia se situează pe locul 92.

Rusia este măcinată de criminalitate și de corupție, dar Uniunea Europeană a constatat că Georgia se numără printre țările cele mai sigure și cele mai puțin corupte din regiune, cu o rată a criminalității de câteva ori mai mică decât a Rusiei. Iar ceea ce este și mai important, Georgia este o democrație în care transferul puterii s-a făcut prin alegerile din 2012 și 2013, în urma cărora partidul meu a fost înfrânt.
Dacă vreți să aflați care este diferența dintre sistemul domnului Putin și o democrație deschisă, trebuie să comparați cele două regiuni de la Marea Neagră aflate lângă Soci: Abhazia și Adjaria.

Abhazia, care se află între granițele Georgiei recunoscute la nivel internațional, se află la doar câțiva kilometri depărtare de Soci.

Atunci când Rusia a candidat pentru a deveni gazda Olimpiadei, țara sa bucurat de sprijinul entuziast al Georgiei, întrucât credeam că Jocurile Olimpice de la Soci vor spori șansele de pace și ne vor îmbunătăți relațiile. În schimb, la câteva luni după ce Kremlinul și-a adjudecat calitatea de gazdă a Olimpiadei, Rusia a invadat Georgia.

Kremlinul a trimis un mare număr de militari, transformându-și controlul de facto anterior din regiune într-o ocupație militară ilegală. De atunci, rușii au fost ocupați să tot ridice garduri de sârmă ghimpată între Abhazia și restul Georgiei.

Suhumi, capitala Abhaziei, este pe jumătate în ruină; singurele construcții vizibile rămân bazele militare rusești. Peste 70% din populația Abhaziei de dinaintea războiului a fost expulzată, iar locul arată pustiu și tenebros.

Adjaria, aflată la câțiva kilometri mai la sud de Abhazia, este și ea o regiune din Georgia. În anul 2004, am reușit să o smulgem de sub controlul domnului Putin și al ștabilor locali. De atunci, investiții străine de miliarde au făcut locul de nerecunoscut. Pe vremuri înapoiată și fără speranțe, regiunea are acum mai multe hoteluri de lux decât Soci, iar atmosfera este mult mai relaxată și, bineînțeles, mult mai sigură. Numărul turiștilor a crescut de zeci de ori, iar populația capitalei, Batumi, s-a dublat.

În pofida banilor risipiți la Soci, rezultatele sunt mult mai modeste decât ne-am fi așteptat. Și asta din cauză că, în secolul XXI, ca să reușești ai nevoie de ceva mai mult decât de modelul lui Putin.

Ridicarea satelor (olimpice) Potemkin nu va întări influența Rusiei în regiune și nici nu va avea un impact pozitiv asupra vecinilor. Numai niște reforme reale, o modernizare adevărată și o societate deschisă pot face asta. Dacă Rusia alege această cale, toți vecinii se vor grăbi să salute inițiativa.

Olimpiada nu va rezolva nici numeroasele probleme devenite istorice cu care se confruntă regiunea, după cum nu va aduce nici pacea, așa cum ar fi fost de presupus. Jocurile Olimpice sunt un eveniment propagandistic unic. Grațioasele patinatoare nu pot acoperi realele probleme ale celor rămași să strângă mizeria după ce petrecerea se va fi sfârșit.

Jocurile Olimpice se desfășoară pe locul unde, în secolul al XIX-lea, a avut loc un genocid în cursul căruia aproape toți cerchezii, localnicii originari din zona Soci, au fost uciși sistematic sau au fost expulzați în Turcia. Această durere a rămas vie din cauza atitudinii Kremlinului față de cerchezii rămași în regiune și față de celelalte popoare din Caucazul de Nord. Liderii ruși refuză în continuare să trateze oamenii din Cecenia, Daghestan, Ingușetia și Karbadino-Balgaria ca pe niște concetățeni. Kremlinul consideră aceste ținuturi drept niște colonii unde elita trebuie cumpărată, iar restul populației trebuie opresat.

Această atitudine a fost clar dovedită în ultimele luni, când forțele rusești de securitate au arestat un mare număr de tineri și au colectat probe de salivă de la majoritatea femeilor musulmane din cauză că Moscova bănuia că o femeie din Daghestan ar fi fost autoarea unui atentat cu bombă sinucigaș, care s-a soldat cu 16 morți. O asemenea dură atitudine colonialistă nu poate decât să îndârjească și să radicalizeze populația, subminând eforturile Rusiei de a-și menține controlul în regiune.

Domnul Putin se mai înșeală și dacă crede că Olimpiada îi va întări poziția la putere. Ultima dată când Rusia a fost gazda unei Olimpiade, a fost în anul 1980. Olimpiada din acel an ar fi trebuit să fie un triumf pentru conducătorii sovietici și totodată o demonstrație a superiorității sistemului lor.

Din nefericire pentru ei, la puțin timp după încheierea Olimpiadei, tulburările, care în cele din urmă au dus la înlăturarea comunismului sovietic, deveneau tot mai numeroase. Există asemănări izbitoare cu Olimpiada de la Soci pentru că, la fel ca Moscova de atunci, și acest eveniment a fost transformat într-o demonstrație a viabilității sistemului. Regimul sovietic nu a permis cetățenilor care nu erau din Moscova să intre în oraș, tot așa cum, astăzi, nici oamenii din regiune nu pot intra în Soci.

Domnul Putin a spus cândva că dezmembrarea Uniunii Sovietice a fost cea mai mare catastrofă geopolitică din secolul XX și se pare că nici acum nu își dă seama de ce s-a întâmplat. La fel ca domnul Putin în ziua de azi, liderii sovietici de pe vremuri au ignorat și ei nevoia de modernizare, bazându-se în schimb pe prețul extrem de mare al energiei.

După 1980, prețul în scădere al petrolului și schimbările tehnologice au dus în cele din urmă la dezmembrarea Uniunii Sovietice. În pofida ascensiunii de acum a prețurilor petrolului, Rusia de astăzi se clatină în pragul recesiunii. Mai exact, există o contradicție fundamentală între eforturile domnului Putin de a strânge lațul și de a reînvia trecutul și visele oamenilor din Rusia și din jurul ei care tânjesc după un viitor mai bun. În consecință, s-ar putea prea bine ca soarta domnului Putin să se hotărască mai degrabă pe străzile Kievului decât pe alunecoasele pârtii de la Soci.

Traducerea: Alexandru Danga