Teza de licență scrisă de Titu Maiorescu și teza de doctorat a Zoiei Ceaușescu, adjudecate

  • 03 Februarie 2023 15:32
Teza de licență scrisă de Titu Maiorescu și teza de doctorat a Zoiei Ceaușescu, adjudecate

Teza de licență scrisă de Titu Maiorescu și teza de doctorat a Zoiei Ceaușescu, cu semnătură și dedicație, au fost adjudecate, joi seara, 2 februarie, la licitația organizată de Casa Artmark, transmite Agerpres.

Potrivit rezultatelor licitației de cărți rare, hărți, manuscrise și autografe, teza de licență în drept scrisă de Titu Maiorescu în 1861, în limba franceză, și susținută la Universitatea din Paris a fost fost adjudecată la 2.000 de euro. Exemplarul unicat, adjudecat la licitație, face parte din ediția publicată obligatoriu conform prevederilor regulamentului universitar și cuprinde corecturile, adăugirile și comentariile olografe ale autorului. După 1861, Titu Maiorescu s-a reîntors în România cu trei titluri universitare - doctoratul la Berlin, licența în litere și filosofie la Sorbona, licența în drept la Paris. El a fost profesor universitar și rector al Universității de la Iași, lider al Societății Literare "Junimea".

De asemenea, în cadrul sesiunii a fost cumpărată teza de doctorat "Extrapolări operatoriale" a Zoiei Ceaușescu, la suma de 600 de euro. Exemplarul original este semnat și are o dedicație a fiicei lui Nicolae Ceaușescu. Potrivit reprezentanților Artmark, după ce a obținut titlul de doctor în matematică, în 1980, la Universitatea din București, Zoia Ceaușescu a publicat 22 de lucrări - înregistrate în baza de date a American Mathematical Society.

Și cercetările lui Eiffel - "Noi cercetări asupra rezistenței aerului și aviației realizate în laboratorul Auteuil" au fost adjudecate în cadrul licitației. Exemplarul, care poartă semnătura și dedicația olografă a proiectantului și constructorului celebrului turn parizian Gustave Eiffel către Henri Coandă, în perioada în care acesta din urmă era directorul tehnic al Uzinelor de aviație de la Bristol, a fost cumpărat la suma de 1.600 de euro.

La același preț au fost adjudecate două volume ale romanului social "Moromeții" de Marin Preda. Piesa poartă dedicația și semnătura olografă a autorului către filosoful Dumitru Ghișe.

"Trilogia valorilor" de Lucian Blaga, ediție princeps care poartă semnătura olografă și dedicația autorului: "Pentru Domnița pretutindeni prezentă printre rândurile acestei cărți...", a fost cumpărată la 600 de euro.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie moderată
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău