Terminalul de pasageri de la Aeroportul Internațional Chișinău va fi extins

  • 28 Ianuarie 19:25
Terminalul de pasageri de la Aeroportul Internațional Chișinău va fi extins

Aeroportul Internațional Chișinău anunță demararea unui proiect amplu de extindere a terminalului de pasageri, ca urmare a creșterii semnificative a cerințelor tot mai mari pentru servicii de calitate, dar și a sporirii numărului de pasageri.

Potrivit AIC, lucrările vor începe în primăvara anului curent și se vor finaliza în toamnă, fiind împărțite în 4 etape:

Etapa I-a: Extinderea zonei de control la plecare (ieșire din țară) și implementarea noilor tehnologii. Acestea vor include soluții moderne pentru procesarea pasagerilor și bagajelor de mână prin zona control securitate și zona de control pașapoarte ce va include: porți inteligente de securitate, ABC gate-uri (Automatic Border Control) și alte inovații menite să îmbunătățească experiența călătorilor și să asigure o eficiență operațională sporită.

Etapa a II-a: Extinderea sălii de plecări cu scopul de a oferi un spațiu mai mare și mai modern pentru pasageri, asigurând un nivel ridicat de confort, cât și extinderea sălii de sosiri, pentru a acomoda mai eficient fluxul crescut de pasageri.

Etapa a III-a: Modernizarea și extinderea secției de sortare și prelucrare a bagajelor, pentru a reduce timpul de procesare și a mări capacitatea de gestionare.

Etapa a IV-a: Reconstrucția spațiilor în afara zonelor de procesare a pasagerilor și implementarea noilor tehnologii. Acestea vor include soluții moderne de check-in, porți inteligente de securitate și alte inovații menite să îmbunătățească experiența călătorilor și să asigure o eficiență operațională sporită.

AIC menționează că aceste îmbunătățiri sunt necesare pentru a răspunde creșterii continue a traficului aerian.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Un pământ și două ceruri cu Ana Bantoș
Meteo Chișinău
9,24
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:1,03 m/s
Thu
10
Fri
10
Sat
5
Sun
3
Mon
1
Arhivă Radio Chișinău