Termenul de efectuare a controlului parlamentar asupra activității CNA a fost extins

  • 14 Octombrie 2021 19:20
Termenul de efectuare a controlului parlamentar asupra activității CNA a fost extins

Parlamentul a extins cu 30 de zile termenul de efectuare a controlului parlamentar asupra activității Centrului Național Anticorupție (CNA). În cadrul ședinței plenare de astăzi, au fost aprobate modificări la proiectul de hotărâre, care prevede inițierea controlului.

Prin urmare, Comisia securitate națională, apărare și ordine publică și Comisia juridică, numiri și imunități vor prezenta Parlamentului raportul evaluării în termen de 60 de zile, nu 30, cât a fost stabilit anterior.

”Motivul de bază este faptul că noi am recepționat răspunsuri la întrebările formulate către CNA cu întârziere, iar la unele întrebări nu am primit răspunsuri. Pentru a veni cu un raport comprehensiv, comisia are nevoie de timp suficient pentru a procesa răspunsurile”, a precizat președinta Comisie juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate.

La începutul lunii septembrie, membrii Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică și ai Comisiei juridice, numiri și imunități au inițiat controlul parlamentar asupra activității Centrului Național Anticorupție. Acesta are scopul de a identifica domeniile în care activitatea CNA trenează, dar și de a generara recomandări în vederea îmbunătățirii activității instituției.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
6,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
3
Tue
3
Wed
3
Arhivă Radio Chișinău