Termenul de depunere a dosarelor de solicitare a subvențiilor pentru agricultori a fost prelungit
-
01 Noiembrie 2022 14:32
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a extins, până în data de 4 noiembrie, termenul de depunere a dosarelor de subvenționare.
Decizia a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale și prevede că agricultorii vor putea depune cerere de acordare a subvențiilor chiar dacă au restanțe la achitarea impozitelor și taxelor față de bugetul public național, cu condiția ca datoriile să fie stinse până la autorizarea plăților. Derogarea nu se aplică entităților aflate în procedură de insolvabilitate sau procedură de dizolvare cu lichidare, scrie Bizlaw.md.
Potrivit Legii cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural, sunt pasibili de subvenționare producătorii agricoli, grupurile de producători care corespund următoarelor criterii generale:
- au efectuat investiția ce corespunde obiectivelor și domeniilor de acțiune aferente măsurilor de sprijin respective;
- au la bază un plan de afaceri, prin care să se demonstreze fezabilitatea proiectului în curs de realizare, pentru subvențiile ce depășesc 0,5 milioane lei și doar pentru anumite măsuri de sprijin stabilite în mod expres de organul central de specialitate;
- au procurat bunuri (active) obiect al investiției eligibile de la furnizori și distribuitori;
- sunt deținători legali ai bunurilor imobile în/pe care se efectuează investiția;
- dispun de apartenență la una din asociațiile de profil ale producătorilor agricoli;
- dovedesc prin acte confirmative realizarea investiției (facturi, ordine de plată, acte de dare în exploatare etc.);
- nu sunt incluși în Lista de interdicție a beneficiarilor de subvenții.