Tenis | Radu Albot s-a calificat în turul doi la Wimbledon
-
04 Iulie 2017 17:31
Radu Albot s-a calificat în turul doi la Wimbledon, al treilea turneu de Mare Șlem al anului, după ce, marți, în prima rundă l-a învins pe argentinianul Facundo Bagnis, locul 107 mondial, în patru seturi: 4-6, 6-4, 7-6 și 7-6.
În runda a doua, tenismenul moldovean, aflat pe poziția 108 în ratingul ATP, va juca în această seară împotriva americanului Steve Johnson, locul 31 mondial.
Astfel, Radu Albot și-a repetat performanța obținută la Wimbledon anul trecut când de asemenea a evoluat pe tabloul principal și a acces în runda a doua.
În acest an, tenismenul nostru a evoluat pe tabloul principal și la primele două turnee de Mare Șlem, Australian Open și Rolland Garros, dar a părăsit concursul din prima rundă.
De la începutul anului 2017, Radu Albot a obținut câștiguri în valoare de aproximativ 206 mii de dolari, iar de la începutul carierei sale – de peste 986 mii de dolari. După Wimbledon, Albot va depăși borna de un milion de dolari câștigați de-a lungul carierei sale profesionale.
În 2016, tenismenul moldovean a câștigat trei turnee din seria ATP Challenger, cele de la Poznan (Polonia), Fergana (Uzbekistan) și Furth (Germania). De asemenea, anul trecut Radu Albot a ajuns pe tabloul principal la trei din cele patru turnee de mare șlem. El a disputat câte o rundă la Rolland Garros și US Open și s-a calificat în turul doi la Wimbledon.

