Tenis | Federer și Nadal, adversari în semifinalele turneului de la Wimbledon
-
11 Iulie 2019 09:11
Elvețianul Roger Federer și spaniolul Rafael Nadal vor fi adversari în semifinalele turneului de tenis de la Wimbledon, al treilea de Mare Șlem al anului, dotat cu premii totale în valoare de 38 milioane lire sterline.
Federer, favoritul numărul 2 al competiției londoneze, pe care a câștigat-o de opt ori în cariera sa, a dispus în patru seturi, 4-6, 6-1, 6-4, 6-4, de japonezul Kei Nishikori, avansând pentru a 13-a oară în semifinale la All England Club, un record.
Campionul din Țara Cantoanelor a obținut cu această ocazie a 100-a victorie din cariera sa la Wimbledon, fiind primul jucător din istorie care reușește această performanță într-un turneu de Grand Slam. El îl depășise anterior pe legendarul jucător american Jimmy Connors, învingător în 98 de meciuri la US Open.
Rafael Nadal (nr.3) a trecut la rândul său, cu 7-5, 6-2, 6-2 de americanul Sam Querrey, atingând pentru a șaptea oară penultimul act la Wimbledon, unde a cucerit de două ori trofeul (2008 și 2010).
Federer și Nadal se vor înfrunta pentru a 40-a oară în circuitul profesionist, spaniolul având 24 de victorii, față de 15 ale elvețianului.
În cealaltă semifinală de la Wimbledon, sârbul Novak Djokovic, numărul unu mondial, îl va avea ca adversar pe spaniolul Roberto Bautista-Agut, ultimul avansând în premieră în penultimul act al unui turneu de Mare Șlem.
Rezultate - sferturi de finală:
Novak Djokovic (Serbia/N.1) - David Goffin (Belgia/N.21) 6-4, 6-0, 6-2
Roberto Bautista (Spania/N.23) - Guido Pella (Argentina/N.26) 7-5, 6-4, 3-6, 6-3
Rafael Nadal (Spania/N.3) - Sam Querrey (SUA) 7-5, 6-2, 6-2
Roger Federer (Elveția/N.2) - Kei Nishikori (Japonia/N.8) 4-6, 6-1, 6-4, 6-4
sursa: AGERPRES