Tenis | Emma Răducanu va juca un meci demonstrativ cu Elena Gabriela Ruse, la Londra
-
16 Noiembrie 2021 19:20
Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu (20 WTA), campioana de la US Open 2021, va încheia anul cu un meci demonstrativ contra româncei Elena Gabriela Ruse (83 WTA), programat la Londra la finele lunii noiembrie, au anunțat organizatorii londonezi, citați de Reuters.
Britanica de 19 ani, cu origini românești, a devenit prima jucătoare venită din calificări care a câștigat un Grand Slam, cel de la Flushing Meadows din luna septembrie. Răducanu și Ruse s-au antrenat împreună la turneul Transylvania Open de la Cluj Napoca.
După succesul ei de la US Open, Răducanu a dezamăgit apoi la următoarele turnee, fiind eliminată la Indians Wells în turul doi, la Cluj Napoca în sferturi și la Linz în primul tur.
Răducanu, pregătită de germanul Torben Beltz, fost antrenor al germancei Angelique Kerber, va juca meciul demonstrativ cu Ruse, 24 ani, câștigătoarea turneului de la Hamburg în acest an, în cadrul competiției ATP Champions de la Royal Albert (Londra), care reunește foste vedete ca Greg Rusedski, Goran Ivanisevic, Juan Carlos Ferrero, Marcos Baghdatis, David Ferrer, Mansour Bahrami etc.
Turneul va dura patru zile și va fiecare sesiune va cuprinde câte două meciuri de simplu și unul de dublu.
Sursa: AGERPRES