Tendința de scădere a cifrei de afaceri pe piața de telefonie mobilă se menține al patrulea an consecutiv
-
29 Noiembrie 2019 10:20
Tendința de scădere a cifrei de afaceri pe piața de telefonie mobilă s-a menținut și în nouă luni ale anului 2019, în condițiile în care numărul de utilizatori al acestor servicii s-a diminuat, informează MOLDPRES.
Volumul veniturilor realizate din vânzările de servicii de telefonie mobilă a scăzut în ianuarie-septembrie ale acestui an cu 2,3 la sută față de perioada similară a anului precedent, până la 2 miliarde 358 milioane de lei, potrivit datelor Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI).
Este al patrulea an consecutiv când vânzările pe piața de telefonie mobilă sunt în scădere, după creșterile din anii precedenți. Volumul vânzărilor realizate de furnizori a scăzut în anii 2016-2019 cu circa 350 milioane de lei, cea mai mare reducere înregistrându-se în anul 2018, când cifra de vânzări s-a diminuat cu 5,8 la sută sau 147,4 milioane de lei.
Datele ANRCETI mai relevă o reducere a numărului de utilizatori a serviciilor de telefonie mobilă în ultimii doi ani, după ce în 2017 a atins cifra de 4 milioane 493 mii. În nouă luni 2018, numărul total de abonați s-a redus cu 2,2 la sută față de sfârșitul anului precedent, iar în ianuarie - septembrie al acestui an cu 1,7 la sută și a alcătuit 4 milioane 371,6 mii.
Potrivit experților în domeniu, diminuarea veniturilor pe această piață este cauzată de trei factori principali. Primul vizează schimbarea preferințelor de consum ale utilizatorilor de telefonie mobilă, care în ultimii ani utilizează tot mai larg serviciile alternative de comunicare (servicii Skype, Viber etc.) pentru convorbiri telefonice și schimburi de mesaje, factor care a condus la scăderea semnificativă a traficului internațional, respectiv și a veniturilor din acest serviciu. Al doilea factor ține de micșorarea veniturilor din serviciile de interconectare a rețelelor furnizorilor naționali în urma diminuării, conform reglementărilor ANRCETI, a prețului maxim ce poate fi perceput de furnizori pentru terminarea apelurilor naționale în rețeaua proprie de telefonie mobilă, preț care în anul 2017 a fost redus cu circa 30 la sută. Al treilea factor vizează saturația pieței de telefonie mobilă, tendință care se face tot mai simțită în ultimii ani.
Conform ANRCETI, în ultimii cinci ani, cota de piață a companiei Orange Moldova, în funcție de venituri, s-a diminuat de la 68,7 la sută în nouă luni 2015 la 63,9 la sută în aceeași perioadă a anului 2019, cota companiei Moldcell a crescut respectiv de la 27,5 la sută la 30,3 la sută, iar Moldtelecom de la 3,8 la 5,8 la sută.