Teatrul ”Eugene Ionesco” va difuza online spectacolul ”Romeo și Julieta”
-
15 August 2020 14:53
Teatrul Național ”Eugene Ionesco” va transmite online, sâmbătă și duminică, 15-16 august, la ora 17.00, în cadrul maratonului prilejuit de cea de-a 30-a aniversare a instituției, spectacolul ”Romeo și Julieta” de William Shakespeare, în regia lui M. Chris Nedeea (România), informează MOLDPRES.
Premiera spectacolului a avut loc pe 7 martie 2009, potrivit sursei citate.
„Am ales această piesă deoarece am ajuns la un moment în care trebuie să-mi amintesc că există un sentiment căruia îi negăm existența, și anume, nevoia bolnăviciosă, viscerală de celălalt. O nevoie aflată mereu în contradicție cu orgoliul și egoismul care ne definește”, a declarat M. Chris Nedeea. Potrivit regizorului, echipa de creație a fost nevoită să opereze transformări masive ale textului original, pentru a se raporta cât mai apropiat la sensibilitatea epocii contemporane sau mai bine spus, la lipsa de sensibilitate a acesteia. Personajele sunt îmbrăcate în haine de stradă, iar decorul este de epocă.
Din distribuție fac parte: Povestitorul - Doina Severin, Principele - Dana Ciobanu, Paris, un tânăr nobil rudă a Principelui - Iurie Gologan, Montague - Vitalie Drucec, Capulet - Andrei Locoman, Romeo, fiul lui Montague - Iurie Focșa, Mercuțio, rudă a Principelui - Victor Nofit, Benvolio, nepotul lui Montague - Dumitru Mamei, Tybalt, nepot al Lady-ei Capulet - Veaceslav Sambriș, Lorenzo - Gheorghe Pietraru, Samson - Dorin Gribincea, Gregory - Petre - Denis Dimitriu, Doica Julietei - Ala Menșicov, Julieta, fiica lui Capulet - Draga Dumitrița Drumi, Lady Capulet - Rodica Oanță, Lady Montague - Lucia Pogor, Oaspetele - Maia Grosu, Garda de corp - Sergiu Terentii, Alexandru Crâlov, Eduart Cernat, Laurențiu Vutcărău și Nicolae Țurcanu.
Spectacolul va fi transmis pe canalul de youtube al instituției începând cu ziua de sâmbătă, ora 17.00. Linkul direct către spectacol - https://youtu.be/RnHmZ9Ye8Zg