Țările SEECP își vor consolida cooperarea pentru a combate pandemia COVID-19
-
07 Noiembrie 2020 12:37
Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Oleg Țulea, a participat la Reuniunea informală a miniștrilor afacerilor externe ai statelor participante la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP) dedicată consolidării cooperării în Europa de Sud-Est în contextul eforturilor de combatere a pandemiei COVID-19. Reuniunea este organizată sub mandatul Republicii Turcia, care deține Președinția în exercițiu a SEECP, potrivit unui comunicat al MAEIE.
Șefii delegațiilor naționale au abordat modalitățile de consolidare a cooperării regionale în vederea depășirii crizei generate de pandemia COVID-19, iar reuniunea a oferit, de asemenea, posibilitatea trecerii în revistă a ultimelor evoluții înregistrate în procesul integrării europene din regiunea sud-est europeană.
În discursul său, ministrul Oleg Țulea a exprimat aprecierea pentru modul în care Președinția turcă își exercită mandatul în cadrul SEECP într-o perioadă marcată de multiple provocări și dificultăți. Subliniind că SEECP și-a demonstrat relevanța ca for politic de dialog în regiune, șeful diplomației moldovene a precizat că Republica Moldova va susține în continuare promovarea unei agende sectoriale cu accent pe obținerea rezultatelor tangibile și inclusive pentru statele participante, care să contribuie la avansarea proceselor de integrare europeană.
Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est a fost lansat la inițiativa Bulgariei în 1996. Astfel, țările din Europa de Sud-Est au pus bazele platformei politice în scopul de a crea o atmosferă de încredere, relații de bună vecinătate și stabilitate. Republica Moldova a aderat la SEECP, cu statut de membru cu drepturi depline, la 4 mai 2006 în cadrul Summit-ului de la Salonic. Statul nostru a deținut Președinția SEECP în perioada 2008-2009.