Țara din UE care se confruntă deja cu al doilea val de COVID-19 și riscă să anuleze succesul inițial prin nerespectarea regulilor de distanțare socială

  • 04 August 2020 11:03
Țara din UE care se confruntă deja cu al doilea val de COVID-19 și riscă să anuleze succesul inițial prin nerespectarea regulilor de distanțare socială

Germania se confruntă deja cu al doilea val de coronavirus și riscă să anuleze succesul inițial prin nerespectarea regulilor de distanțare socială, a declarat președinta sindicatului german al medicilor, într-un interviu publicat marți într-un ziar.

Numărul zilnic al cazurilor noi a crescut în mod constant în ultimele săptămâni, iar experții din domeniul sănătății avertizează că nerespectarea regulilor de distanțare și igienă de către o anumită parte din populație duce la răspândirea virusului.

"Ne aflăm deja într-un al doilea val", a declarat Susanne Johna, președinta Marburger Bund, care reprezintă medicii din Germania, pentru ziarul ''Augsburger Allgemeine''. Ea a afirmat că există pericolul ca dorința de întoarcere la normalitate și renunțarea la măsurile de control să anuleze succesul pe care l-a avut Germania până în prezent și a făcut un apel către cetățeni de a respecta distanțarea socială și regulile de igienă și de a purta măști. Țara cu cea mai puternică economie a Europei a înregistrat mult mai puține decese în cursul pandemiei decât vecini mari ai săi, ca Franța și Italia, datorită testării extinse, unui sistem sanitar bine echipat și respectării distanțării sociale.

Numărul cazurilor de coronavirus confirmate în Germania a crescut cu 879 morți, ajungând la 211.281, potrivit datelor oferite de Institutul ''Robert Koch'' (RKI) pentru boli infecțioase. Numărul deceselor a ajuns la 9.156. Johna a declarat că spitalele sunt pregătite și că vor pune la dispoziție paturi pentru pacienții COVID-19 etapizat, reducând treptat numărul de internări în secțiile pentru alte boli. În Germania există aproape 21.000 de paturi la terapie intensivă, dintre care 12.200 sunt momentan libere. Luni, 270 de pacienți se aflau la terapie intensivă, dintre care 130 erau ventilați.

Sursa: RADOR

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
6,07
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău