Țara care oferă 2.000 de euro pentru fiecare cuplu care aduce pe lume un copil
-
09 Februarie 2020 16:07
Statul grec vrea să stimuleze cuplurile să aibă copii pentru a contracara scăderea populației care va fi drastică, conform estimărilor, în următoarele decenii.
Statele europene se confruntă cu îmbătrânirea populației și oferă stimulente pentru nașteri. E un curent fără precedent. Cuplurile din Grecia care urmează să devină părinți vor primi două mii de euro din partea statului, potrivit Nordnews.md.
Populația Greciei s-ar putea diminua cu 30% în următoarele trei decenii. Pînă în 2050, peste 35% din populația țării va avea cel puțin 65 de ani, ceea ce înseamnă o povară pentru programul de protecție socială.
În celălalt capăt al continentului, Finlanda introduce concediu de șapte luni pentru fiecare părinte, plătit în mod egal. Femeile însărcinate vor primi încă o lună pe lângă acest concediu, iar părinții singuri vor putea folosi alocația oferită pentru doi părinți.
Ungurii au introdus și ei un set de măsuri speciale pentru a mări natalitatea, dar acolo stimulentele sânt pentru mamele-eroine, cu cel puțin patru copii.