TABEL | Câți alegători sunt înscriși în RSA și cum explică CEC diferența dintre numărul acestora și cel al cetățenilor cu drept de vor atribuiți unităților administrativ - teritoriale

  • 01 August 2020 11:55
TABEL | Câți alegători sunt înscriși în RSA și cum explică CEC diferența dintre numărul acestora și cel al cetățenilor cu drept de vor atribuiți unităților administrativ - teritoriale

Numărul total de alegători înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor, la data de 1 august 2020, este de 3 286 304.

Din numărul total al alegători înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor (3 286 304), 2807728 de cetățeni cu drept de vot sunt atribuiți pe unități administrativ-teritoriale de nivelul II (vedeți tabelul de mai jos).

„Diferența cuprinde persoanele care au cetățenia Republicii Moldova, dar nu au înregistrare la domiciliu sau reședință, inclusiv cei care au emigrat autorizat peste hotarele țării (229 570 de persoane) și cetățenii cu drept de vot având domiciliul înregistrat în unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, aflate provizoriu în afara controlului suveran al autorităților constituționale ale Republicii Moldova (249 006)”, susține, într-un comunicat, Comisia Electoeală Centrală. 

 

Nr. de ordineDenumire U.T.ANr. de alegători
1r-n ANENII NOI69022
2r-n BASARABEASCA24022
3mun. BĂLȚI102909
4r-n BRICENI60780
5r-n CAHUL98501
6r-n CANTEMIR49560
7r-n CĂLĂRAȘI61102
8r-n CĂUȘENI79138
9mun. CHIȘINĂU636226
10r-n CIMIȘLIA49687
11r-n CRIULENI59359
12r-n DONDUȘENI32910
13r-n DROCHIA68893
14r-n DUBĂSARI28250
15r-n EDINEȚ63867
16r-n FĂLEȘTI70934
17r-n FLOREȘTI70426
18r-n GLODENI46660
19r-n HÎNCEȘTI98814
20r-n IALOVENI85017
21r-n LEOVA42659
22r-n NISPORENI53360
23r-n OCNIȚA40391
24r-n ORHEI99519
25r-n REZINA38269
26r-n RÎȘCANI52642
27r-n SÎNGEREI70179
28r-n SOROCA77880
29r-n STRĂȘENI76586
30r-n ȘOLDĂNEȘTI32734
31r-n ȘTEFAN VODĂ56810
32r-n TARACLIA34251
33r-n TELENEȘTI55647
34r-n UNGHENI89733
35UTA GĂGĂUZIA130991
Total alegători atribuiți la circumscripții2807728
36UTA UTA Transnistria249006
37Fără Reședință/Domiciliu229570
Total alegători în RSA3286304
Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
9,4
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:2,57 m/s
Sat
16
Sun
17
Mon
19
Tue
16
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău