Sute de mii de lei pentru proiecte de eficiență energetică, puși la dispoziția administrațiilor publice locale, prin intermediul AEE
-
17 Iulie 2020 16:26
A fost prezentat și aprobat Apelul de propuneri în domeniul surselor de energie regenerabilă privind promovarea tehnologiilor de valorificare a energiei solare prin finanțare proiectelor demonstrative.
Directorul Agenției pentru Eficiență Energetică, Alexandru Ciudin a participat în cadrul ședinței de ieri a Consiliului Agenției pentru Eficiență Energetică, prezidată de ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean, potrvit unui comunicat al Agenției pentru Eficiență Energetică.
În cadrul ședinței a fost prezentat și aprobat Apelul de propuneri în domeniul surselor de energie regenerabilă privind promovarea tehnologiilor de valorificare a energiei solare prin finanțare proiectelor demonstrative.
Apelul dat este destinat autorităților administrației publice locale de nivelul I și II și are un buget estimativ de 650 000 lei. Bugetul urmează a fi utilizat pentru finanțarea proiectelor eligibile din cadrul acestuia, având la bază principiul „primul venit - primul servit”.
De semenea, a fost abordat subiectul referitor la aprobarea spre finanțare a proiectului-pilot privind „Construcția parcului fotovoltaic cu puterea de 300 kW pentru producerea energiei electrice în satul Feștelița, raionul Ștefan Vodă”. Costul total al proiectului constituie 6 061 540.0 lei.
Acest proiect este un sub-proiect al programului finanțat prin intermediul Uniunii Europene „Convenția Primarilor” - Proiecte demonstrative. Costul total al programului este de 800 000 euro, dintre care contribuția Uniunii Europene este de 500 000 euro, iar contribuția beneficiarului este de 300 000 euro.
Activitățile cuprinse de acest program sunt: construcția sistemului de iluminat public cu utilizarea sistemului inteligent de management energetic, instalarea panourilor fotovoltaice cu puterea de 300 kW pentru producerea energiei electrice, instalarea sistemului de panouri solare pentru încălzirea apei calde menajere la grădinița de copii din localitate, plantarea a minim 4 ha de culturi energetice pentru producerea de biocombustibil etc.