Sute de locuri de muncă vor fi asigurate în cadrul a 81 de afaceri gestionate de femei
-
30 Iulie 2019 14:35
Un număr de 81 de afaceri noi, gestionate de femei din R. Moldova, au primit finanțare în cadrul programului „Femei în afaceri”. Contractele cu beneficiarii au fost semnate marți, 30 iulie, la Chișinău, transmite MOLDPRES.
Beneficiarii celui de-al treilea apel al programului, au obținut granturi în valoare de până la 165 mii lei. Suma totală a granturilor oferite constituie 11 mln de lei. Investițiile prognozate în economia țării ating cifra de circa 15 mln de lei. Cele 81 de întreprinderi finanțate ar urma să asigure 300 de noi locuri de muncă.
Directorul general interimar al Organizației Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), Petru Gurgurov, a declarat că scopul programului este integrarea femeilor în circuitul economic al țării.
Șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko, a afirmat că UE a contribuit suplimentar cu 4 mln de euro pentru susținerea beneficiarilor programului.
Prezent la eveniment, ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brînzan, a dat asigurări că instituția pe care o conduce va acorda tot suportul necesar beneficiarilor programului.
În primele două apeluri ale programului „Femei în Afaceri”, 201 de femei din întreaga țară au beneficiat de finanțare pentru dezvoltarea afacerilor, care au generat 762 de locuri de muncă noi. Suma granturilor aprobate a fost de 28,5 mln lei, care a favorizat investiții în economia țării de 47,7 mln lei. Cele mai multe companii activează în domeniul industriei prelucrătoare – 60%, în prestarea serviciilor – 31%, în agricultură și zootehnie – 9%.
Programul-pilot „Femei în Afaceri" a fost lansat în anul 2016, este gestionat de ODIMM și are o durată de implementare de trei ani. Programul este finanțat din bugetul de stat și suplinit din fondurile Uniunii Europene. La concurs pot aplica întreprinderile noi înregistrate, gestionate de femei.