Sute de civili adăpostiți în uzina Azot din Severodonețk nu mai pot fi evacuați din cauza barajelor de artilerie (Serhi Haidai)
-
16 Iunie 2022 18:48
Sute de civili adăpostiți în uzina chimică Azot, din Severodonețk, în estul Ucrainei, nu mai pot fi evacuați din cauza barajelor continue de artilerie ale trupelor ruse, a declarat pentru CNN șeful Administrației militare regionale Luhansk, Serhi Haidai, relatează Rador.
"Este imposibil să îi scoatem de acolo acum, adică fizic este imposibil, pentru că este extrem de periculos din cauza barajelor continue de artilerie și a luptelor. Dacă cineva iese afară, are 99% șanse să moară", a declarat Serhi Haidai într-un interviu acordat CNN prin telefon.
Oficialul ucrainean a mai spus că 568 de persoane, printre care 38 de copii, se află în prezent refugiate în uzina Azot. Civilii adăpostiți în interiorul uzinei, majoritatea angajați ai acesteia cu familiile lor, au rezerve de alimente și apă, dar care se vor termina în două săptămâni, a precizat miercuri pentru CNN șeful Administrației militare Severodonețk, Roman Vlasenko.
"Se ascund aici încă de la început, pentru că aici este un adevărat adăpost antiaerian", a mai spus Roman Vlasenko.
Înainte de invazie, uzina Azot, aparținând afaceristului ucrainean Dmitro Firtaș, era una dintre cele mai mari producătoare de nitrat de amoniu din Ucraina, cu o capacitate de peste două milioane de tone de fertilizatori pe an.