Summitul dintre Donald Trump și Kim Jong-un ar putea fi amânat sau anulat

  • 23 Mai 2018 09:44
Summitul dintre Donald Trump și Kim Jong-un ar putea fi amânat sau anulat

Summitul dintre președintele american, Donald Trump, și liderul nord coreean, Kim Jong-un, programat pe 12 iunie, ar putea fi amânat sau chiar anulat, după ce Coreea de Nord a amenințat că ar putea să nu participe din cauza cererilor americane de a renunța la arsenalul său nuclear.

Donald Trump a admis că organizarea summitului este incertă. Președintele Trump a spus ieri, într-o întâlnire la Casa Albă cu președintele sud-coreean Moon, că s-ar putea ca summitul cu liderul nord-coreean Kim să nu aibă loc la 12 iunie, așa cum era planificat.

Săptămâna trecută, Coreea de Nord a amenințat că va anula întâlnirea cu președintele american din cauza insistenței sale privind denuclearizarea peninsulei.

Liderul de la Casa Albă a mai afirmat că a observat o mică schimbare în atitudinea lui Kim Jong-un, după ce acesta a întreprins o a doua vizită în China, în această lună.

"Nu-mi place asta" - a spus președintele Trump, exprimându-și speranța că președintele Chinei, Xi Jinping, este decis în ce privește obiectivul denuclearizării Peninsulei Coreene.

Sursa: RRA

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
12,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:81 %
Vint:5,32 m/s
Sun
19
Mon
20
Tue
19
Wed
21
Thu
20
Arhivă Radio Chișinău