Summit UE maraton: Liderii UE se reunesc din nou luni după-amiază. Încă nu au ajuns la un acord

  • 20 Iulie 2020 08:25
Summit UE maraton: Liderii UE se reunesc din nou luni după-amiază. Încă nu au ajuns la un acord

Nici a treia zi de negocieri dificile între liderii UE nu s-a încheiat cu un acord, așa că șefii de stat și de guvern și-au continuat discuțiile - nu lipsite de tensiuni - pe parcursul întregii nopți de duminică spre luni. Miza este planul de relansare a economiei Uniunii Europene după șocul provocat de pandemia de coronavirus.

Liderii UE au avut o scurtă întâlnire cu toții, luni dimineața, după discuții bilaterale și în grupuri, care s-au desfășurat în cursul nopții. Ei au convenit să aibă o nouă ședință în plen în cursul după-amiezii, la ora 16:00, ora Bruxelles-ului, ora 17:00, ora Bucureștiului, a anunțat purtătorul de cuvânt al președintelui Consiliului European.

Potrivit unor surse diplomatice citate de politico.eu, ei tot nu ar fi ajuns la un acord în privința modului în care să împartă sutele de miliarde din planul de relansare între granturi (fonduri nerambursabile) și împrumuturi, transmite digi24.

Totuși, cancelarul Austriei, una dintre țările „austere”, care au blocat obținerea unui acord, a postat pe Twitter un mesaj destul de enigmatic: „Negocieri dure tocmai s-au încheiat, putem fi foarte satisfăcuți cu rezultatul de azi. Vom continua după-amiază”, a scris Sebastian Kurz, fără să precizeze totuși care este rezultatul de care este mulțumit.

 

 

 
 
 
 
 
 
 
 
Volume 90%
 
 
 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
3,24
Cer senin
Umiditate:60 %
Vint:1,03 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău