Suedia trebuie să blocheze adoptarea pactului UE privind migrația, cere dreapta suedeză

  • 21 Aprilie 2023 16:51
Suedia trebuie să blocheze adoptarea pactului UE privind migrația, cere dreapta suedeză

Suedia, care asigură președinția Uniunii Europene, trebuie să blocheze adoptarea pactului privind migrația, pact în curs de negociere între cele 27 de state membre, a cerut vineri dreapta suedeză, amenințând să se retragă de la guvernare și să zădărnicească existența unei majorități la putere, informează Agerpres.

Partidul anti-imigrație Democrații Suediei (SD), care este pentru prima dată aliat al unui guvern suedez în parlament, însă fără a avea miniștri, se pronunță în special împotriva instaurării unui mecanism obligatoriu menit să repartizeze migranți între statele membre.

"Nu surprinde pe nimeni că Democrații Suediei apără o politică suedeză independentă și foarte strictă privind migrația. 'Pactul asupra migrației' al UE înseamnă contrariul în practică", a declarat vineri șeful partidului Jimmie Akesson.

"Nu vom accepta ca puterea alegătorilor suedezi asupra politicii privind migrația să fie cedată politicienilor și birocraților din alte țări la Bruxelles. Punct", a afirmat Akesson pe Facebook.

Cu puțin timp înainte de aceasta, un alt membru al partidului, Matias Karlsson, a cerut ca guvernul suedez să blocheze textul. "În caz contrar, îmi vine greu să cred că bazele cooperării noastre ar putea dura", a amenințat parlamentarul.

Joi, eurodeputații au aprobat începerea negocierilor cu statele membre ale UE asupra mai multor texte-cheie ale spinoasei reforme, având drept obiectiv încheierea unui acord înainte de primăvara lui 2024.

Textul de compromis a fost elaborat de eurodeputatul suedez Tomas Tobe, membru al partidului conservator Moderații al premierului Ulf Kristersson.

Europarlamentarii din Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR, conservatori și eurosceptici) și din grupul Identitate și Democrație (dreapta), din care fac parte Democrații Suediei, au votat împotrivă.

Textul prevede un mecanism de solidaritate obligatorie cu statele membre ce se confruntă cu o presiune a migrației, în special cu debarcări de migranți după o operațiune de salvare pe mare.

În practică, statele membre ar putea să se rezume în a contribui cu un ajutor financiar sau material, însă în caz de situație de criză, caracterizată printr-o sosire în masă și bruscă de migranți la frontierele sau pe coastele unui stat membru, relocările de solicitanți de azil ar deveni obligatorii.

În virtutea regulilor actuale, țara în general responsabilă de tratarea unei cereri de azil este cea prin care un migrant a sosit în UE, ceea ce crește presiunea asupra unor țări precum Malta, Italia, Grecia sau Spania, sarcină pe care acestea din urmă o consideră prea mare.

Comisia Europeană prezentase un proiect inițial în septembrie 2020, după eșecul cotelor obligatorii decise în urma crizei refugiaților din 2015.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
-5,76
Ceață
Umiditate:93 %
Vint:1,54 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău