Suedia informează că un avion militar rusesc i-ar fi încălcat spațiul aerian

  • 15 Iunie 17:58
Suedia informează că un avion militar rusesc i-ar fi încălcat spațiul aerian

Aparate suedeze au interceptat un avion militar rusesc după ce a încălcat, pentru scurt timp, spațiul aerian al Suediei, vineri, 15 iunie, la est de insula Gotland în Marea Baltică, au anunțat astăzi forțele armate ale acestei țări nordice, informează Reuters conform Agerpres.

Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a calificat încălcarea spațiului aerian drept „inacceptabilă” și a declarat că oficiali ai Ambasadei Rusiei la Stockholm vor fi convocați la ministerul său în legătură cu acest incident.

Suntem în contact strâns cu aliații și partenerii în legătură cu evenimentele din zona noastră imediată”, a declarat Billstrom pentru Reuters în comentarii trimise prin e-mail.

Ambasada Rusiei în Suedia nu a răspuns deocamdată la o solicitare de comentarii din partea Reuters.

Forțele armate suedeze au precizat într-un comunicat că avioane Gripen au fost trimise pentru a intercepta avionul rusesc, un SU-24, după ce nu a răspuns la un avertisment radio din partea controlorilor de trafic aerian militari.

Șeful forțelor aeriene suedeze, Jonas Wikman, a declarat că incidentul a relevat o lipsă de respect față de integritatea teritorială a Suediei.

Am urmărit întregul lanț al evenimentelor și am fost la fața locului pentru a interveni”, a spus el.

Incidentul de vineri intervine în timp ce Suedia - cel mai nou membru al NATO - și câțiva dintre noii săi aliați, participă la exerciții navale în Marea Baltică.

Armata suedeză a declarat că încălcări similare din partea avioanelor rusești au avut loc ultima dată în 2022, când două avioane SU-27 și două SU-24 au încălcat spațiul său aerian tot în apropiere de Gotland.

Finlanda, țara vecină a Suediei, a declarat separat, ieri, 14 iunie, că suspectează că patru avioane militare rusești i-au încălcat spațiul aerian în data de 10 iunie, conform agenției de presă citate.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
30,24
Cer fragmentat
Umiditate:54 %
Vint:8,23 m/s
Fri
20
Sat
24
Sun
25
Mon
23
Tue
21
Arhivă Radio Chișinău