Suedia decide în șapte zile dacă aderă sau nu la NATO

  • 09 Mai 2022 14:29
Suedia decide în șapte zile dacă aderă sau nu la NATO

Social-democrații aflați la putere în Suedia vor decide duminică dacă susțin o candidatură istorică a țării lor la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) care să o apere de Rusia, au anunțat ei luni, informează AFP.

"Partidul își va anunța poziția pe 15 mai", a declarat Julia Grabe, purtătoarea de cuvânt a social-democraților suedezi.

O susținere a unei posibile aderări, care ar constitui o schimbare majoră a liniei de până acum a partidului premierului Magdalena Andersson, ar deschide calea spre o candidatură a Suediei la NATO, potrivit analiștilor.

Dupa cum relatează Agerpres, cu sprijinul deputaților social-democrați, o largă majoritate ar fi asigurată în Parlamentul suedez în favoarea înaintării unei candidaturi, cu atât mai mult în cazul oficializării candidaturii Finlandei vecine, așteptată în următoarele zile.

Suedia și Finlanda s-au menținut în afara alianțelor militare timp de decenii, iar social-democrații au fost, după crearea NATO în 1949, principala forță politică de opoziție față de o aderare, o linie reafirmată chiar în timpul celui mai recent congres al lor, în noiembrie.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
-2,76
Ceață
Umiditate:86 %
Vint:0 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău