SUA vor impune noi sancțiuni Iranului după ce Rusia a primit rachete balistice iraniene, afirmă Blinken

  • 10 Septembrie 21:10
SUA vor impune noi sancțiuni Iranului după ce Rusia a primit rachete balistice iraniene, afirmă Blinken

Statele Unite vor anunța marți, 10 septembrie, noi sancțiuni împotriva Iranului, inclusiv împotriva companiei aeriene naționale Iran Air, după ce Republica islamică a livrat rachete balistice Rusiei, în pofida avertismentelor Occidentului, a declarat secretarul de stat american Antony Blinken în timpul unei vizite pe care o efectuează în prezent la Londra pentru a discuta despre Ucraina și Orientul Mijlociu, potrivit Reuters și AFP.

Rusia a primit deja aceste rachete balistice și le va utiliza probabil în următoarele săptămâni în Ucraina”, a declarat Antony Blinken într-o conferință de presă comună cu omologul său britanic David Lammy, confirmând astfel furnizarea de rachete iraniene către Rusia, transmite Agerpres.

Totodată, Blinken a spus că Moscova a livrat la rândul său tehnologie Teheranului, inclusiv în domeniul nuclear.

În acest context, secretarul de stat american a subliniat că decizia Iranului de a furniza Rusiei rachete balistice reprezintă o amenințare la adresa securității europene și a anunțat că Washingtonul va impune sancțiuni suplimentare împotriva Teheranului.

Ministrul britanic de externe, David Lammy, a calificat furnizarea de rachete balistice iraniene Rusiei drept o „escaladare semnificativă”.

Aceasta este o acțiune îngrijorătoare la care asistăm din partea Iranului. Este cu siguranță o escaladare semnificativă și ne coordonăm”, a declarat el în aceeași conferință de presă.

În conferința lor de presă comună, șeful diplomației britanice și secretarul de stat american Antony Blinken s-au declarat de acord cu privire la necesitatea de a combate influența Iranului în Orientul Mijlociu și în Ucraina, notează Reuters.

Suntem complet pe aceeași lungime de undă în ceea ce privește necesitatea de a contracara activitatea malignă a Iranului în regiune și nu numai”, a afirmat Lammy reporterilor alături de Blinken.

Observăm un model îngrijorător de creștere a sprijinului iranian pentru gruparea ilegală de la Kremlin și am discutat astăzi despre angajamentul nostru comun de a face ca Teheranul să răspundă pentru subminarea stabilității globale”, a menționat ministrul de externe britanic.

Lammy a declarat că nu va comenta „chestiuni operaționale” atunci când a fost întrebat dacă Marea Britanie ar da undă verde Ucrainei să folosească rachetele cu rază lungă Storm Shadow pentru a lovi ținte de pe teritoriul rus.

În același timp, ministrul britanic de externe a anunțat că se va deplasa săptămâna aceasta la Kiev împreună cu omologul său american, Antony Blinken, pentru a reafirma sprijinul militar pentru Ucraina.

Suntem cei mai apropiați aliați, așa că sunt încântat că călătorim împreună, demonstrând angajamentul nostru față de Ucraina”, a spus el, descriind această călătorie drept „prima vizită comună de acest gen din ultimii zece ani”.

Șeful diplomației americane, Antony Blinken, urmează să aibă în cursul zilei și o întâlnire și cu premierul britanic Keir Starmer. Aceasta este o ocazie pentru cei doi aliați apropiați de a-și exprima hotărârea de a ajuta Ucraina, dar și de a-și aplana divergențele cu privire la Gaza, notează AFP.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
10,52
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Thu
18
Fri
20
Sat
16
Sun
12
Mon
14
Arhivă Radio Chișinău