SUA vând Europei arme pentru Ucraina cu un profit de 10%

  • 20 August 14:40
SUA vând Europei arme pentru Ucraina cu un profit de 10% Sursa foto: Profimedia

SUA vând arme Europei cu o marjă de profit de 10%, după care acestea ajung în Ucraina. Veniturile pot fi apoi utilizate pentru a acoperi costurile protejării spațiului aerian ucrainean, potrivit ministrului Finanțelor Scott Bessent, într-un interviu la Fox News.

„Vindem arme europenilor, care le revând apoi ucrainienilor, iar președintele Trump percepe un adaos de 10% pe arme. Poate că acești 10% vor acoperi costurile protejării spațiului aerian”, a declarat Bessent, transmite Digi24

Problema garanțiilor de securitate a fost una dintre temele centrale ale reuniunii de la Casa Albă din 18 august, la care au participat președinții Statelor Unite și Ucrainei, împreună cu lideri europeni. S-a discutat că viitorul sistem de sprijin pentru Kiev ar putea fi bazat pe principiile articolului 5 al NATO, dar fără aderarea de facto a Ucrainei la Alianță, scrie RBC-Ukraine.

Președintele american Donald Trump a subliniat că Washingtonul va participa la aceste acorduri, însă rolul principal le va reveni partenerilor europeni. Totodată, el a exclus posibilitatea trimiterii de trupe americane în Ucraina. Casa Albă a precizat însă că nu exclude sprijinul aerian pentru Kiev în cadrul viitoarelor garanții.

În urma discuțiilor, s-a aflat că aproximativ 10 țări sunt pregătite să trimită trupe pentru a ajuta Ucraina, după încheierea ostilităților.

Președintele Volodimir Zelenski a anunțat că detaliile vor fi convenite în următoarele zece zile. Japonia ar putea, de asemenea, să se alăture procesului: premierul Shigeru Ishiba a declarat că țara sa ia în considerare participarea, după ce secretarul general al NATO, Mark Rutte, a inclus Tokyo în „Coaliția Voinței”.  

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
29,4
Cer senin
Umiditate:15 %
Vint:4,12 m/s
Thu
26
Fri
28
Sat
20
Sun
19
Mon
21
Arhivă Radio Chișinău