SUA se distanțează de teoria unei scurgeri din laborator susținută de fosta administrație republicană
-
10 Februarie 2021 08:55
Statele Unite s-au distanțat marți de o teorie susținută de fostul președinte Donald Trump conform căreia noul coronavirus provine dintr-un laborator chinez și și-au exprimat sprijinul pentru experții Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), informează AFP.
Echipa de anchetatori a OMS aflată în vizită la Wuhan, primul oraș chinez afectat de epidemia de COVID-19, a apreciat marți că ipoteza unei scurgeri din laborator este 'extrem de improbabilă'.
Departamentul de Stat, care sub mandatul lui Mike Pompeo a apărat această teorie, a declarat marți că așteaptă ancheta completă a experților.
'Mai degrabă decât să sărim la concluzii care pot fi motivate de orice altceva decât de știință, vrem să vedem unde ne duc datele, unde ne duce știința și concluziile noastre se vor baza pe acestea', a declarat purtătorul de cuvânt al diplomației americane, Ned Price.
'Susținem pe deplin această anchetă', a adăugat el.
Fostul secretar de stat Mike Pompeo, un adversar foarte virulent al Chinei, a aruncat responsabilitatea pandemiei asupra regimului comunist de la Beijing într-un moment în care fostul președinte Donald Trump era criticat pe scară largă în plan intern pentru modul de gestionare a crizei sanitare provocate de contaminările cu noul coronavirus.
Acesta a denunțat eforturile Chinei de a ascunde numărul real al cazurilor de infectare și nu a exclus complet ipoteza ca virusul SARS-CoV-2 să fie fost răspândit în mod deliberat.
Cu cinci zile înaintea preluării mandatului de către Joe Biden, Departamentul de Stat a declarat că știe că cercetători de la Institutul de Virologie din Wuhan s-au îmbolnăvit "înainte de identificarea primului caz al epidemiei, având simptome compatibile atât cu cele ale COVID-19, cât și cu cele ale unor boli sezoniere comune".
Potrivit actualului purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, este 'foarte clar' că aceste informații nu au condus la nicio concluzie, fie ea pozitivă sau negativă.
Pe de altă parte, Ned Price a împărtășit criticile ce vizează caracterul netransparent al modului de comunicare al autorităților de la Beijing.
'Cred clar că, cel puțin până acum, chinezii nu au oferit transparența de care avem nevoie și (...) de care are nevoie comunitatea internațională, astfel încât să putem evita ca acest tip de pandemie să se întâmple din nou', a declarat Price.
Întrebat dacă consideră că partea chineză a cooperat pe deplin cu echipa OMS, el a răspuns: 'Întrebarea rămâne deschisă'.
Fostul președinte Donald Trump a retras SUA din OMS, decizie anulată de actualul președinte american, Joe Biden, imediat după preluarea mandatului.
Sursa: Agerpres