SUA | Prezența navelor militare în Marea Neagră nu este ceva nou, comentează Pentagonul

  • 10 Aprilie 2021 19:30
SUA | Prezența navelor militare în Marea Neagră nu este ceva nou, comentează Pentagonul

Pentagonul a refuzat să comenteze informațiile date publicității vineri de autorităților din Turcia, potrivit cărora Statele Unite vor trimite două nave de război în Marea Neagră săptămâna viitoare, precizând doar că armata americană trimite în mod obișnuit nave în regiune, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

"Nu este ceva nou", a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, referindu-se la navele militare americane din Marea Neagră.

Kirby a refuzat, de asemenea, să ofere detalii despre estimările SUA cu privire la nivelul prezenței trupelor ruse în apropierea graniței cu Ucraina, la o zi după ce Casa Albă a declarat că este cel mai ridicat nivel din 2014. Kirby le-am spus reporterilor să se adreseze Moscovei pentru astfel de detalii.

''În urmă cu 15 zile ne-a fost trimisă pe canale diplomatice o notificare potrivit căreia două nave militare ale Statelor Unite vor trece către Marea Neagră, în concordanță cu Convenția de la Montreux. Navele vor rămâne în Marea Neagră până pe 4 mai'', a informat ministerul turc de externe.

Rusia s-a declarat îngrijorată, prin intermediul vice-ministrului de externe Aleksandr Grușko, de activitatea sporită în Marea Neagră a unor țări ce nu sunt riverane.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
3,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
2
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău