SUA | Președintele Joe Biden confirmă respectarea deciziei ca trupele SUA să părăsească Afganistanul până pe 31 august

  • 25 August 2021 08:50
SUA | Președintele Joe Biden confirmă respectarea deciziei ca trupele SUA să părăsească Afganistanul până pe 31 august

Președintele american Joe Biden a declarat marți, într-un discurs televizat, că SUA respectă ritmul evacuării trupelor din Afganistan pentru a finaliza retragerea până pe 31 august, conform planificării, transmite dpa, citată de Agerpres.

"În prezent, suntem în grafic pentru a termina până pe 31 august. Cu cât putem termina mai repede, cu atât mai bine. Fiecare zi de operațiuni aduce riscuri suplimentare trupelor noastre", a declarat președintele Biden, care a adăugat că finalizarea operațiunii până la termenul limită "depinde de continuarea cooperării talibanilor".

Joe Biden a spus că a fost informat despre "riscurile în creștere" de pe teren, unde "există provocări reale și semnificative" ce trebuie luate în considerare, subliniind creșterea amenințărilor din partea ISIS-K, o grupare teroristă activă în Afganistan.

"Fiecare zi în care suntem pe teren reprezintă o altă zi în care știm că ISIS-K încearcă să vizeze aeroportul și să atace atât forțele SUA, cât și forțele aliate și civili nevinovați", a adăugat liderul de la Casa Albă. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
26,54
Cer senin
Umiditate:33 %
Vint:1,34 m/s
Wed
22
Thu
24
Fri
25
Sat
27
Sun
28
Arhivă Radio Chișinău