SUA | Pe 20 ianuarie, președintele Joe Biden, alături de Barack Obama, Bill Clinton și George W. Bush, va lansa un apel
-
11 Ianuarie 2021 20:02
La puțin timp după depunerea jurământului, pe 20 ianuarie, președintele Joe Biden se va alătura predecesorilor săi Barack Obama, Bill Clinton și George W. Bush pentru a lansa un apel la unitate către o țară rănită și divizată, relatează AFP.
"America unită" va fi tema învestirii celui de al 46-lea președinte, a anunțat luni comitetul de organizare a ceremoniei, la câteva zile după violențele de la Capitoliu care au șocat profund țara.
O dată la fiecare patru ani, sute de mii de spectatori asistă în capitala federală americană la acest eveniment, însă accesul va fi în acest an limitat din cauza pandemiei, care a costat viața a peste 370.000 de persoane în SUA.
Primarul din Washington, Muriel Bowser, le-a cerut luni americanilor să nu se deplaseze la ceremonie, ci să o urmărească online sau la televiziune.
Structura menită să găzduiască această depunere a jurământului a fost invadată de mii de manifestanți pe 6 ianuarie, care au cerut ca Donald Trump să rămână la putere.
După ce va fi învestit, Joe Biden se va deplasa la cimitirul național Arlington împreună cu foștii președinți Obama, Bush și Clinton pentru a depune o coroană de flori la monumentul soldatului necunoscut.
Viitorul președinte democrat are responsabilitatea dificilă de a pansa rănile Americii, victimă a crizelor economică și sanitară, divizată de un scrutin și de puternice tensiuni rasiale, comentează France Presse.
Președintele la final de mandat Donald Trump a anunțat că nu va participa la ceremonia de învestire a succesorului său. Absența sa pe 20 ianuarie "este un lucru bun", a declarat Joe Biden. Fostul președinte democrat Jimmy Carter va fi și el absent din cauza vârstei înaintate, 96 de ani.