SUA - Furtuna tropicală Barry s-ar putea transforma în uragan (NHC)
-
12 Iulie 2019 11:10
Furtuna tropicală Barry ar putea crește în intensitate ajungând la nivel de uragan până vineri noapte sau sâmbătă dimineață când centrul său se va apropia de coastele statului american Louisiana, a anunțat Centrul național pentru uragane (NHC) din Statele Unite, citat de Reuters, preluat de Agerpres.
"O furtună periculoasă, ploi torențiale și condiții de vânt sunt așteptate în nordul și centrul coastei Golfului Mexic", au indicat meteorologii din cadrul NHC.
Autoritățile din Louisiana și principalul său oraș, New Orleans, se tem de producerea unor inundații de amploare în zilele următoare.
Joi, la ora 15:00, această furtună - prima din sezonul uraganelor din Atlantic, denumită "Barry" - se afla deasupra Golfului Mexic, la 150 de kilometri sud-est de gurile de vărsare ale fluviului Mississippi, iar vânturile locale atingeau viteza de 65 de kilometri pe oră.
New Orleans poartă încă stigmatul puternicului uragan Katrina, un uragan de categoria 5 - cel mai mare nivel de pe scala Saffir-Simpson -, care a devastat acest oraș la sfârșitul lunii august 2015. Digurile sale au cedat sub presiunea apelor, inundând 80% din oraș și provocând peste o mie de morți, dintr-un total de peste 1.800 de victime raportate în regiune.
O "alertă de uragan", anunțată miercuri de NHC, este încă valabilă de-a lungul coastei americane, de la gurile fluviului Mississippi mergând înspre vest.
Primele ordine de evacuare au fost emise pentru o parte a parohiei Jefferson, care cuprinde periferia estică a orașului New Orleans, și pentru parohia Plaquemine, în sudul orașului, începând de la jumătatea zilei de joi. Toate școlile din parohia Jefferson vor rămâne închise în ziua de vineri.
Precipitații de 15-20 de centimetri au căzut deja la nivelul întregului oraș New Orleans, a raportat NHC, provocând inundații.
Starea de urgență a fost decretată miercuri de guvernatorul statului Louisiana, John Bel Edwards, permițând mobilizarea unor mijloace și fonduri suplimentare.
Sursa:Agerpres