SUA avertizează companiile europene că ar putea fi sancționate pentru implicarea în proiectul gazoductului Nord Stream 2

  • 13 Ianuarie 2021 11:49
SUA avertizează companiile europene că ar putea fi sancționate pentru implicarea în proiectul gazoductului Nord Stream 2

Departamentul de Stat al SUA a informat luna aceasta companiile europene, pe care le suspectează că ajută Rusia să construiască gazoductul Nord Stream 2, că riscă să fie sancționate, în contextul în care administrația Trump pregătește o ultimă rundă de măsuri punitive împotriva acestui proiect, au declarat marți pentru Reuters două surse din apropierea acestui dosar, transmite Agerpres.

Gazoductul Nord Stream 2 reprezintă o investiție de 11 miliarde de dolari, finanțată jumătate de Gazprom și jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall Engie, Uniper și Shell). Nord Stream 2 va permite dublarea capacității de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale rusești va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.

"Încercăm să informăm companiile de ceea ce riscă și le îndemnăm să renunțe până când este prea târziu", a declarat o sursă guvernamentală americană sub protecția anonimatului.

Sursa a adăugat că Departamentul de Stat al SUA ar urma să publice joi sau vineri un raport cu privire la companiile pe care le suspectează că ajută proiectul Nord Stream 2. Printre companiile care ar putea fi menționate în acest raport sunt companii de asigurări, ajută la amplasarea conductei submarine sau verifică echipamentele de construcție folosite în acest proiect, susține sursa.

De asemenea, o sursă din industria energetică americană, a spus că mai multe companii europene, inclusiv din Germania, au primit solicitări de informații din partea administrației Trump în ultimele luni, încă din luna octombrie, cu privire la activitățile lor care au legătură cu proiectul Nord Stream 2.

Aceste companii riscă să fie supuse unor sancțiuni americane, în conformitate cu legislația actuală, dacă nu încetează să lucreze la acest proiect.

Chiar dacă cei 1.230 de kilometri ai conductei sunt aproape finalizați, proiectul a fost oprit brusc în luna decembrie 2019, după decizia SUA de a sancționa companiile angajate în acest proiect. Lucrările la gazoductul Nord Stream 2 care urmează să facă legătura între Rusia și Germania au fost reluate la începutul lunii decembrie 2020.

Proiectul Nord Stream 2 se confruntă cu opoziția politică a Washingtonului, care susține că va face din Germania "prizoniera" Rusiei, așa cum a avertizat președintele Donald Trump în 2018.

În schimb, Rusia susține că proiectul Nord Stream 2, promovat de un consorțiu condus de grupul energetic de stat Gazprom, este unul strict comercial. De asemenea, Germania, cea mai mare economie europeană, a spus că gazoductul este un proiect strict comercial. Autoritățile de la Berlin susțin că au nevoie de mai multe gaze naturale pe măsură ce închid termocentralele pe cărbune și centralele nucleare din motive de mediu.

Următorul președinte al SUA, Joe Biden, s-a opus și el acestui proiect în perioada în care era vicepreședinte în administrația Barack Obama. Deocamdată nu este clar dacă este dispus să ajungă la un compromis cu privire la acest proiect după data de 20 ianuarie, când va prelua mandatul de președinte. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:84 %
Vint:2,06 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău