SUA au autorizat o posibilă vânzare de rachete antiaeriene către Coreea de Sud
-
20 Mai 2019 15:13
Departamentul de Stat al SUA a autorizat o posibilă vânzare de rachete antiaeriene către Coreea de Sud, pentru un contract în valoare de 314 milioane de dolari, a anunțat Pentagonul, pe fondul reapariției tensiunilor în Peninsula Coreeană, transmite Agerpres.
Coreea de Sud, un aliat-cheie în Asia al Statelor Unite, a solicitat să achiziționeze o cantitate de până la 94 de rachete, utilizate de nave împotriva amenințărilor aeriene, împreună cu 12 sisteme de ghidare și asistență tehnică.
Aceasta survine după ce Coreea de Nord a criticat recent achizițiile de apărare ale Seulului din Statele Unite, printre care se află sosirea primului avion 'invizibil' F-35.
În contextul impasului în care se află negocierile de denuclearizare după eșecul celui de-al doilea summit americano-nord-coreean, desfășurat în februarie la Hanoi, Phenianul și-a continuat testele cu rachete în această lună.
Sursa:Agerpres