SUA: 192.000 de migranți, prinși în septembrie la granița cu Mexicul
-
23 Octombrie 2021 16:03
Aproximativ 192.000 de migranți au fost prinși încercând să treacă ilegal granița SUA din Mexic în septembrie, un declin de la nivelurile văzute mai devreme în vară, dar mult mai mare decât cele din aceeași lună a anului trecut, relatează sâmbătă DPA.
Migranții au fost opriți de 192.001 ori luna trecută, o scădere de 9% comparativ cu august, a declarat vineri Serviciul Vamal și de Protecția Frontierei (CBP) al Statelor Unite.
În septembrie 2020, au fost puțin sub 58.000 de migranți.
Numărul recent de persoane reținute pe lună este foarte mare potrivit standardelor istorice. În iulie de exemplu, a crescut cel mai mult în puțin peste 20 de ani, cu aproximativ 213.000 de persoane.
Pe întregul an fiscal al SUA, care a durat din octombrie 2020 până în septembrie, 1,73 milioane de persoane au fost reținute, cel mai mare număr vreodată pentru perioada de 12 luni. În același interval anul trecut, au fost 458.000.
Majoritatea migranților sunt imediat deportați de autoritățile americane. Mulți își încearcă apoi din nou norocul. Potrivit Patrulei de Frontieră a SUA, aproximativ un sfert dintre toți migranții reținuți în septembrie erau infractori ce au fost deja prinși cel puțin o dată în ultimele 12 luni.
Numărul copiilor neînsoțiți și al minorilor reținuți a scăzut cu 24% în septembrie față de luna precedentă la aproximativ 14.400.