STUDIU | Urșii polari nu găsesc suficiente foci pentru a-și potoli foamea

  • 02 Februarie 2018 12:22
STUDIU | Urșii polari nu găsesc suficiente foci pentru a-și potoli foamea

Urșii polari nu găsesc suficiente foci pentru a-și potoli foamea, iar problema se va înrăutăți odată cu accentuarea schimbărilor climatice, este concluzia unui studiu publicat joi, care demonstrează că metabolismul ''regelui banchizelor'' este mai rapid decât se credea, informează AFP.

''Am descoperit că, în realitate, urșii polari au nevoi energetice mult mai mari decât se credea'', a explicat Anthony Pagano, autorul principal al studiului publicat în revista Science.

''Au nevoie să prindă multe foci'' pentru a-și satisface metabolismul de 1,6 ori mai rapid decât estimările precedente, argumentează cercetătorul de la Universitatea Santa Cruz din California.

Biologii au urmărit comportamentul a nouă femele din Marea Beaufort, Oceanul Arctic, pe care le-au echipat cu camere de luat vederi, le-au analizat urina și le-au luat probe de sânge la interval de mai multe zile.

Studiul s-a derulat ''din aprilie până în iulie atunci când urșii polari vânează cel mai mult și înmagazinează grăsimea de care au nevoie pentru a supraviețui pe parcursul unui an'', explică Anthony Pagano, care lucrează, de asemenea, pentru Serviciul de Prospectare Geologică al Statele Unite (USGS).

În ciuda acestui lucru, cinci dintre exemplare au pierdut masă corporală într-un interval de la 8 la 11 zile. ''Patru urși au pierdut 10% sau mai mult din masa lor corporală'', se precizează în raport.

Ipotezele formulate în studiile anterioare au indus în eroare cercetătorii în ceea ce privește metabolismul acestor mamifere de dimensiuni mari.

Oamenii de știință credeau bunăoară că tehnica de vânătoare a urșilor, care stau și așteaptă prada, îi face să cheltuiască puțină energie pentru a se hrăni sau că își pot încetini metabolismul atunci când nu prind suficiente foci.

Regiunea arctică se încălzește de două ori mai rapid decât restul planetei și topirea ghețarilor îi face pe urși să parcurgă distanțe mai mari pentru a găsi pui de foci, hrana lor preferată.

''Porțiunile înghețate din zona arctică se diminuează cu 14% în fiecare deceniu, ceea ce va reduce probabil accesul urșilor la pradă'', se mai spune în studiu.

Populația de urși polari s-a diminuat cu aproximativ 40% în deceniul care a trecut, potrivit USGS. Dar ''dispunem de acum înainte de tehnologia cu care să le studiem maniera în care se deplasează, activitățile, nevoile energetice și vom putea astfel înțelege mai bine implicațiile schimbărilor pe care pe observăm'', concluzionează Anthony Pagano.

Sursa: Agerpres

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-0,04
Cer acoperit de nori
Umiditate:97 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Arhivă Radio Chișinău