Fiecare al doilea copil cu vârsta de 2-14 ani din Moldova a fost supus pedepsei fizice, iar doi din trei copii de aceeași vârstă au fost supuși agresiunii psihologice.

Cele mai răspândite forme de violență sunt țipetele, numirile, umilirile verbale, neglijența, bătaia, abuzul sexual.

Conform studiului, 76% din copiii cu vârsta cuprinsă între 2-14 ani au fost supuși la orice formă de pedeapsă violentă; 48% din copiii cu vârsta cuprinsă între 2-14 ani au fost supuși pedepsei fizice; 69% din copiii cu vârsta între 2-14 ani au fost supuși agresiunii psihologice. 

Datele arată că o pătrime din adulți declară că au fost abuzați fizic în copilărie, iar una din cinci femei raportează că au fost abuzate sexual în copilărie.

Referitor la percepția populației privind gradul de răspândire a tipurilor de abuz asupra copiilor și a actorilor implicați în protecția acestora, cei mai mulți respondenți, nouă din zece intervievați, consideră că, cazurile de abuz sexual asupra copiilor trebuie raportate.

Totodată, violența verbală este tolerată de respondenți, astfel, mai puțini respondenți percep necesitatea raportării către instituțiile statului a umilirilor verbale și țipetelor în familie.

Potrivit studiului, respondenții sunt mai sensibili la cazurile de violență fizică în cadrul instituțiilor de învățământ față de violența fizică din familie, cu toate că cea din urmă este mai răspândită decât prima.

Violența verbală rămâne cel mai răspândit tip de violență în societate. Aproape jumătate (48%) dintre respondenți consideră țipetele în familie ca fiind o situație des întâlnită în familie.

Raportarea cazurilor de violență față de copii rămâne o problemă în R.Moldova, așa cum în jur de o pătrime din respondenți (23%) afirmă că primarul nu se implică în ajutorarea copiilor abuzați, iar o cincime nu cunosc despre activitățile acestuia privind protecția copiilor abuzați.

Reprezentanții instituțiilor de învățământ, asistentul social, poliția de sector și medicul de familie sunt cei care se implică într-o măsură mai mare în ajutorarea copiilor ce suferă de neglijare sau violență în familie, în opinia celor intervievați.

Respondenții sunt mai sensibili la cazurile de violență fizică în cadrul instituțiilor de învățământ față de violența fizică din familie, cu toate că cea din urmă este mai răspândită decât prima, iar violența verbală este tolerată de respondenți, astfel, mai puțini respondenți percep necesitatea raportării către instituțiile statului a umilirilor verbale și țipetelor în familie.

Nouă din zece respondenți consideră necesară raportarea cazurilor de abuz asupra copilului autorităților statului. Respondenții sunt mai sensibili în raportarea situațiilor concrete de abuz și a celor considerate mai grave, cum ar fi cazurile de abuz sexual;

Șapte din zece respondenți au fost de acord că populația este indiferentă privind violența asupra copilului și nu se implică în raportarea cazurilor de abuz asupra copilului. Cauzele principale din care nu se raportează cazurile de violență se referă la: frica de abuzator, neîncrederea în soluționarea cazurilor de către instituțiile statului, sentimentul de rușine, neinformarea populației despre modalitatea de raportarea a acestor cazuri.