STUDIU | Riscul de a contracta COVID-19 prin atingerea suprafețelor contaminate este „redus”

  • 05 Februarie 2021 09:48
STUDIU | Riscul de a contracta COVID-19 prin atingerea suprafețelor contaminate este „redus”

Două studii, efectuate de oameni de știință de la Institutul Federal Elvețian de Știință și Tehnologie Acvatică (Eawag), Imperial College London și Tufts University din SUA, au demonstrat că riscul de a contracta COVID-19 prin atingerea suprafețelor contaminate este foarte redus, ''mai mic de 5 la 10.000'', însă deloc neglijabil în anumite condiții, informează agențiile Xinhua și EFE, potrivit Agerpres.

În primul studiu, realizat în perioada aprilie-iunie 2020 în zona Boston, Massachusetts, cercetătorii au analizat 350 de eșantioane prelevate de pe suprafețe frecvent atinse în viața de zi cu zi, cum ar fi mânerele ușilor de la intrarea în sedii de companii, tastatura ATM-urilor (bancomate), pompe de benzină și butoanele semafoarelor.

Potrivit constatărilor, publicate joi, 29 dintre aceste suprafețe (circa 8%) prezentau urme ale noului coronavirus, însă concentrațiile virusului erau ''atât de reduse încât riscul de infectare prin atingerea unei suprafețe contaminate a fost estimat a fi scăzut'' - ''mai mic de 5 la 10.000''.

Oamenii de știință au ajuns la concluzia că suprafețele atinse frecvent joacă probabil un rol minim în transmiterea comunitară a virusului.

Cercetătorii au precizat totuși că situația ar putea fi diferită, iar riscul de transmitere prin atingerea butoanelor, a tastelor sau a mânerelor ar putea deveni în unele situații deloc neglijabil. ''Ținând cont de zecile de obiecte atinse în fiecare oră, riscul unei persoane de a se infecta va crește, desigur, dacă o mulțime de oameni sunt purtători ai virusului - deși riscul de transmitere prin alte căi ar crește, de asemenea, în special dacă distanțarea socială nu este respectată, sau în spații aglomerate'', a precizat Timothy Julian din cadrul departamentului de microbiologia mediului de la Eawag.

În cazul altor obiecte, precum mesele și vesela, pe suprafața lor ar putea fi prezente ''picături cu încărcături virale ridicate'', existând o probabilitate mai mare ca oamenii să tușească sau să strănute pe ele. ''Probabilitatea ca cineva să tușească sau să strănute peste o masă și să fie prezente acolo picături cu încărcături virale ridicate este mult mai mare decât în cazul unui buton sau al unui mâner de ușă - așadar, este în continuare foarte important ca mesele și vesela să fie dezinfectate și spălate corespunzător'', a notat Timothy Julian, citat pe site-ul Eawag.

Conform unuia dintre studii, precauția și adoptarea unor măsuri de prevenție, cum ar fi dezinfectarea mâinilor, sunt în continuare necesare. Potrivit concluziilor, dezinfectarea suprafețelor s-a dovedit mai puțin eficientă decât dezinfectarea mâinilor, care ''reduce substanțial riscurile de infectare''.

Timothy Julian a notat că ''la fel ca în cazul eșantionării apelor reziduale, monitorizarea ARN-ului SARS-CoV-2 de pe suprafețe frecvent atinse ar putea fi un instrument util - în plus față de testele clinice - pentru a furniza o avertizare timpurie a tendințelor COVID-19''.

Cele două studii au fost publicate în Environmental Science and Technology Letters.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie puternică
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău