STUDIU | Remdesivir are ''un efect redus sau niciun efect'' asupra mortalității asociate COVID-19

  • 16 Octombrie 2020 14:05
STUDIU | Remdesivir are ''un efect redus sau niciun efect'' asupra mortalității asociate COVID-19

Medicamentul antiviral Remdesivir, considerat unul dintre cele mai promițătoare tratamente împotriva COVID-19, nu s-a dovedit eficient pentru a împiedica decesul pacienților infectați cu noul coronavirus, potrivit unui studiu realizat cu sprijinul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), relatează AFP și dpa, preluat de Agerpres.

Medicamentul "pare să aibă un efect redus sau niciun efect asupra pacienților internați cu COVID-19, dacă se ia în considerare rata mortalității, debutul ventilației sau durata spitalizării", se arată în studiul publicat joi online.

Remdesivir, care a făcut parte din tratamentul experimental administrat președintelui american Donald Trump după ce acesta a fost testat pozitiv pentru COVID-19 la sfârșitul lunii septembrie, este unul dintre medicamentele analizate de acest studiu, care a implicat peste 11.000 de persoane din 30 de țări.

Studiul, care trebuie revizuit de alți medici înainte de eventuala sa publicare într-o revistă științifică, pare să contrazică ultimele două mari studii americane care au arătat că Remdesivir ar putea reduce durata spitalizării.

Washington a autorizat la data de 1 mai utilizarea acestui medicament, fabricat de compania farmaceutică americană Gilead Sciences și dezvoltat inițial ca tratament împotriva virusului Ebola. Uniunea Europeană și alte țări au autorizat și ele Remdesivir. 

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
2,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:69 %
Vint:7,72 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău