STUDIU | Răspunsurile la un test din 10 întrebări pot verifica trăinicia unei relații de cuplu

  • 27 Iulie 2018 13:10
STUDIU | Răspunsurile la un test din 10 întrebări pot verifica trăinicia unei relații de cuplu

Zece întrebări "esențiale", puse înaintea îmbarcării într-o relație serioasă, pot contribui la succesul cuplurilor, sugerează un studiu realizat recent în Marea Britanie, citat vineri de Press Association.

Relațiile de cursă lungă rezistă atunci când sunt clădite pe prietenie, respect, așteptări realiste, interese comune și umor.

Mărturiile unor cupluri, avocați specializați în divorțuri, mediatori și judecători i-au ajutat pe oamenii de știință să identifice zece aspecte cheie ale unei relații pe care partenerii de viață le pot utiliza pentru a afla dacă au șanse să rămână împreună și să reziste testului timpului. În plus, repetarea acestui exercițiu poate ajuta cuplurile să își cultive în timp relația, notează sursa citată.

Cele zece întrebări sunt:

- Suntem o alegere bună unul pentru celălalt?

- Avem o relație de prietenie solidă?

- Ne dorim aceleași lucruri în relația noastră și de la viață?

- Așteptările noastre sunt realiste?

- În general, vedem ce e mai bun unul la celălalt?

- Depunem amândoi efort pentru a menține relația vie?

- Simțim amândoi că putem discuta liber și putem comunica problemele unul altuia?

- Suntem amândoi determinați să cooperăm în vremuri grele?

- Când ne confruntăm cu situații dificile vom trage din greu pentru a o scoate la capăt?

- Beneficiază fiecare dintre noi de susținerea celor din jur?

Studiul, realizat la Universitatea Exeter, a fost susținut de baronesa Fiona Shackleton, o celebră avocată din Marea Britanie specializată în divorțuri, care a reprezentant personalități precum Prințul Charles, Paul McCartney sau Liam Gallagher.

"Sigur că fiecare relație este diferită și este important ca partenerii de cuplu să clădească relații semnificative pentru ei, însă am descoperit că relațiile care rezistă au în comun câteva calități fundamentale", a declarat Anne Barlow, cadrul didactic la Universitatea Exeter și cea care a condus studiul.

"Majoritatea sunt cupluri care și-au ales un partener cu care se potrivesc și au (dezvoltat) moduri de a naviga cu succes prin vremurile stresante", a adăugat ea.

"Aceste zece întrebări esențiale îi pot ajuta pe oameni atunci când doresc să afle dacă sunt compatibili cu o persoană cu care vor să își împartă viața și semnalează importanța rezolvării problemelor atunci când acestea apar, dar și a cultivării relației în timp", a subliniat Barlow.

La rândul său, baronesa Shackleton a declarat că în cei peste 40 de ani de carieră ca avocat specializat în divorțuri a observat că "peste 50% dintre cei care m-au consultat în legătură cu un divorț mi-au spus că au realizat, fie înainte sau imediat după ce s-au căsătorit, că sunt profund incompatibili cu partenerii lor".

Pe de altă parte, ca fostă guvernatoare de școală, Shackleton a menționat că mare parte din programele școlare sunt direcționate către educația pe teme de sex, droguri sau alcool, însă informațiile sunt "prea puține sau deloc despre cea mai importantă decizie pe care o ia o persoană, respectiv cu cine te așezi la casa ta și ai copii".

De asemenea, baronesa a adăugat că observând de-a lungul timpului "durerea nerostită a copiilor care suferă când părinții lor se separă", a simțit "nevoia de a sponsoriza un proiect care explorează ceea ce face ca o relație să aibă succes și modul cel mai bun în care pot fi maximizate șansele de reușită". Ea a adăugat că își dorește ca rezultatele să fie prezentate în școli ca "instrument educațional și măsură de prevenție".

La studiu au luat parte zece avocați și mediatori specializați în divorțuri, doi judecători, 43 de cupluri căsătorite de zece ani sau care s-au separat în această perioadă și zece cupluri homosexuale și heterosexuale care au trăit împreună, căsătorite sau în uniuni civile, în ultimii 15 ani.

Avocații și judecătorii au identificat patru motive comune care conduc la destrămarea relațiilor de cuplu. Acestea sunt: incompatibilitatea, așteptările nerealiste, eșecul de a rezolva împreună problemele și nereușita în cultivarea relației.

Sursa: AGERPRES

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
3,29
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău