STUDIU | Poluarea atmosferică ucide mai mulţi oameni decât fumatul

  • 12 Martie 15:17
STUDIU | Poluarea atmosferică ucide mai mulţi oameni decât fumatul

Mai multe persoane mor în fiecare an din cauza poluării atmosferice decât ca urmare a fumatului, conform unui studiu publicat marţi şi citat de Thomson Reuters Foundation în care oamenii de ştiinţă au lansat un apel la adoptarea unor măsuri urgente pentru stoparea practicii arderii combustibililor fosili.

Cercetătorii din Germania şi Cipru estimează că poluarea aerului a provocat 8,8 milioane de decese suplimentare în anul 2015 - aproape dublu în comparaţie cu cifra estimată anterior, de 4,5 milioane.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) estimează că, la nivel mondial, aproximativ 7 milioane de persoane mor anual din cauza fumatului.

În Europa - principala ţintă a studiului Societăţii Europene de Cardiologie - poluarea atmosferică a provocat circa 790.000 de decese, între 40% şi 80% dintre acestea ca urmare a afecţiunilor cardiovasculare, precum infarctul şi accidentul vascular cerebral, au notat cercetătorii.

''Deoarece majoritatea pulberilor în suspensie şi a poluanţilor atmosferici din Europa provin de la arderea combustibililor fosili trebuie făcută urgent trecerea către alte surse de energie'', a afirmat unul dintre autorii studiului, profesor Jos Lelieveld de la Institutului Max Planck pentru Chimie din Mainz şi de la Institutul Nicosia din Cipru.

''Atunci când utilizăm energia curată, regenerabilă, nu numai că îndeplinim Acordul de la Paris pentru atenuarea efectelor schimbărilor climatice ci, totodată, reducem cu până la 55% rata mortalităţii asociată poluării atmosferice din Europa'', a explicat specialistul.

Studiul, publicat în European Heart Journal, s-a concentrat pe ozon şi poluarea cu microparticulele de materie, cunoscute sub numele PM2,5, care dăunează în mod special sănătăţii deoarece pot pătrunde în plămâni şi pot ajunge chiar în sânge.

Potrivit cercetătorilor, noile informaţii indică faptul că impactul asupra sănătăţii a PM2,5 - principala cauză de afecţiuni respiratorii şi cardiovasculare - este mult mai grav decât s-a crezut anterior.

Oamenii de ştiinţă au făcut apel la reducerea limitei superioare pentru PM2,5 în Uniunea Europeană, care este în prezent stabilită la 25 micrograme pe metru cub, de 2,5 ori mai ridicată în comparaţie cu liniile directoare ale OMS. ''În Europa, valoarea maximă permisă... este mult prea mare'', au afirmat într-o declaraţie comună Lelieveld şi un alt coautor al studiului, profesor Thomas Munzel de la Departamentul de Cardiologie al Centrului Medical Universitar din Mainz, Germania.

''În SUA, Australia şi Canada, liniile directoare ale OMS sunt luate în considerare ca bază pentru legislaţie, lucru de care este nevoie şi în UE'', au subliniat cei doi cercetători.

La nivel mondial, poluarea atmosferică a provocat anual 120 de decese suplimentare la fiecare 100.000 de persoane, în unele zone din Europa rata mortalităţii fiind chiar mai mare, de până la 200 de decese suplimentare la 100.000 de persoane.

''Acest lucru înseamnă că poluarea atmosferică provoacă mai multe decese suplimentare pe an decât fumatul tutunului'', a declarat Munzel.

''Fumatul poate fi evitat, însă poluarea atmosferică nu'', a precizat cercetătorul.

sursa: AGERPRES

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chişinău
17,59 °C
cer senin
Umiditate:82 %
Vint:1,5 m/s
Mon
20 °C
Tue
19 °C
Wed
17 °C
Thu
18 °C
Fri
16 °C

Curs oficial BNM 20 Mai 2019

MDL RATĂ TREND
EUR 20.0345 -0.0632
USD 17.9401 0.0069
RON 4.2067 -0.0143
UAH 0.6805 -0.0000
RUB 0.2776 -0.0005
Arhivă Radio Chișinău