STUDIU | Obezitatea, asociată cu depresia cauzată de grăsimile din alimentație
-
09 Mai 2019 16:19
Grăsimile alimentare care ajung în creier prin fluxul sanguin ar putea explica asocierea dintre obezitate și depresie, conform rezultatelor unei cercetări recente, citată joi de Press Association, preluat de Agerpres.
Studiul, condus de Universitatea Glasgow în colaborare cu Institutul Gladstone din Statele Unite, a relevat legătura dintre dieta bogată în grăsimi saturate ce conduce spre obezitate și dezvoltarea fenotipurilor specifice depresiei.
Oamenii de știință au descoperit de asemenea că prin diminuarea intensității procesului de eliberare a unei enzime specifice numite fosfodiesterază pot fi reduse simptomele depresiei asociate obezității.
Cu ajutorul experimentelor pe șoareci, cercetătorii au putut observa modul în care acizii grași saturați ajung în creier prin fluxul sanguin și apoi se acumulează și afectează semnale deosebit de importante ale creierului asociate depresiei.
Șoarecii care au primit o dietă bogată în grăsimi au prezentat un influx de acizi grași în regiunea hipotalamusului, zonă asociată sistemului metabolic și cunoscută pentru asocierea cu depresia.
Acești acizi grași au influențat apoi în mod direct căile de semnalizare responsabile de apariția depresiei.
''Este pentru prima oară când au fost observate efectele directe pe care o alimentație bogată în grăsimi le poate avea asupra zonelor de semnalizare ale creierului asociate depresiei'', a declarat George Baillie, autor principal al studiului.
''Acest studiu ar putea explica modul și motivul pentru care obezitatea este asociată cu depresia și cum pot fi tratați mai bine pacienții care suferă de aceste afecțiuni'', a adăugat cercetătorul, profesor la Universitatea din Glasgow.
''Utilizăm adesea alimente grase pentru a ne simți mai bine deoarece au un gust foarte bun, însă, pe termen lung, acest lucru ar putea afecta starea de spirit a unei persoane într-un mod negativ'', a precizat specialistul.
Baillie a amintit că reducerea consumului de alimente grase poate avea numeroase beneficii pentru sănătate, însă studiul ''sugerează că aceasta promovează totodată o mai bună dispoziție''.
Despre asocierea dintre obezitate și depresie se știe că este una complicată, pacienții supraponderali răspunzând mai greu la medicamentele antidepresive obișnuite, au notat cercetătorii.
Autorii studiului speră ca aceste concluzii ar putea duce la dezvoltarea unor medicamente antidepresive mai adecvate persoanelor supraponderale sau obeze, notează Press Association.
Cercetarea a fost publicată în jurnalul științific Translational Psychiatry și a fost finanțată de Medical Research Council și Onassis Foundation Predoctoral Fellowship.
Sursa:Agerpres