STUDIU | Numărul persoanelor adulte care trăiesc cu demență la nivel mondial este pe cale să se tripleze

  • 07 Ianuarie 2022 14:59
STUDIU | Numărul persoanelor adulte care trăiesc cu demență la nivel mondial este pe cale să se tripleze

Numărul persoanelor adulte care trăiesc cu demență la nivel mondial este pe cale să se tripleze, ajungând la 153 de milioane până în 2050, potrivit primului studiu de acest gen, publicat joi, relatează The Guardian.

Experții au descris datele drept șocante, precizând că este evident că demența reprezintă ''o amenințare majoră și în creștere rapidă la adresa viitoarelor sisteme sanitare și de îngrijire socială'' din orice comunitate, țară și continent.

Cercetătorii americani au declarat că această înmulțire dramatică a cazurilor, de la aproximativ 57 de milioane în 2019, s-ar datora în principal creșterii populației și a îmbătrânirii acesteia. Însă această creștere ar fi alimentată de mai mulți factori de risc pentru demență - inclusiv obezitatea, fumatul și hiperglicemia -, au spus ei.

Se estimează că îmbunătățirea accesului la educație la nivel global va reduce prevalența globală a demenței cu 6,2 milioane de cazuri până în 2050. Însă această situație va fi contracarată de tendințele previzionate în ceea ce privește obezitatea, hiperglicemia și fumatul, care se preconizează că vor avea ca rezultat 6,8 milioane de cazuri de demență în plus.

Studiul intitulat ''The Global Burden of Disease'' este primul care oferă previziuni pentru adulții de 40 de ani și peste această vârstă din 195 de țări din întreaga lume. Constatările au fost publicate în jurnalul științific The Lancet Public Health.

Cazurile de demență se vor înmulți în fiecare țară, cea mai mare creștere fiind preconizată în Africa de Nord și Orientul Mijlociu (367%) și estul Africii Subsahariane (357%).

Țările care, potrivit estimărilor, vor înregistra cele mai mari creșteri la nivel mondial sunt Qatar (1.926%), Emiratele Arabe Unite (1.795%) și Bahrain (1.084%).

Cele mai mici creșteri estimate sunt în regiunile mai dezvoltate, Asia-Pacific (53%) și Europa de Vest (74%), potrivit studiului.

Conform estimărilor, Japonia va înregistra cea mai mică creștere din lume, cu 27%.

În Marea Britanie, se estimează că numărul cazurilor de demență va crește cu 75%, de la puțin peste 907.000 în 2019 la aproape 1,6 milioane în 2050.

Directorul executiv al Alzheimer's Research UK, Hilary Evans, care nu a fost implicată în acest studiu, a declarat că cifrele ''prezintă amploarea șocantă a demenței în întreaga lume''.

''Trebuie să avem acțiuni globale concertate pentru a evita triplarea acestei cifre. Demența nu afectează doar la nivel individual, ci poate distruge familii întregi și rețele de prieteni și persoane dragi. Costul personal sfâșietor al demenței merge mână în mână cu impacturi economice și sociale uriașe, consolidând necesitatea ca guvernele din întreaga lume să facă mai mult pentru a proteja viețile acum și în viitor'', a precizat ea.

Demența este deja una dintre cauzele majore de dizabilitate și dependență în rândul persoanelor vârstnice la nivel global, costurile din 2019 fiind estimate la peste 1 trilion de dolari (750 de miliarde de lire sterline).

Deși demența afectează în principal persoanele vârstnice, nu este o consecință inevitabilă a îmbătrânirii. O comisie Lancet din 2020 a sugerat că până la 40% din cazuri ar putea fi prevenite sau amânate dacă ar fi eliminată expunerea la 12 factori de risc cunoscuți: educație deficitară, hipertensiune arterială, deficiențe de auz, fumat, obezitate la vârsta mijlocie, depresie, sedentarism, diabet, izolare socială, consum excesiv de alcool, răni în zona capului și poluare atmosferică.

Cercetătorii aflați în spatele noului studiu au făcut apel la eforturi mai agresive de prevenție pentru a reduce riscul de demență prin factori de stil de viață, cum ar fi educația, alimentația și exercițiile fizice, alături de cercetări pentru a descoperi tratamente eficiente de modificare a bolii și noi factori de risc modificabili pentru a reduce povara viitoare a afecțiunii.

''Pentru a avea cel mai mare impact, trebuie să reducem expunerea la principalii factori de risc din fiecare țară. Pentru majoritatea, aceasta înseamnă extinderea programelor adecvate la nivel local, cu costuri reduse, care susțin alimentația mai sănătoasă, mai multe exerciții fizice, renunțarea la fumat și îmbunătățirea accesului la educație'', a declarat autoarea principală a studiului, Emma Nichols, de la Institutul pentru Măsurarea și Evaluarea Sănătății (IHME) de la Universitatea din Washington, Statele Unite.

Autorii au notat că analiza lor a fost limitată de lipsa de date de înaltă calitate din mai multe zone ale lumii și de studii care au utilizat diferite metodologii și definiții ale demenței. AGER

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
-4,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău