STUDIU | Îmbunătățirea climatului de afaceri și investițional necesită 21 de reforme
-
08 Noiembrie 2019 10:20
Un număr de 21 de reforme ar putea duce la îmbunătățirea climatului de afaceri și ar spori investițiile în Republica Moldova. Concluzia apare în studiul de politici „Îmbunătățirea climatului de afaceri – stimularea investițiilor: propunerea companiilor europene din Moldova”, realizat de Echipa Economică Germană în Moldova (GET) și Asociația businessului European din Moldova, transmite IPN.
„Studiul ar putea să servească ca document de lucru pentru autorități. În studiu au fost evidențiate patru domenii în care pot fi făcuți pași rapizi și unde procesul de implementare va fi deosebit de facil, cu beneficii resimțite într-o perioadă scurtă de timp”, a declarat Mariana Rufa, director executiv la Asociația Businessului European din Moldova.
Potrivit studiului, cele patru domenii țin de simplificarea cerințelor privind depunerea facturilor fiscale de către agenții economici, anularea actului de predare-primire a lucrărilor efectuate în cadrul procedurilor fiscale, acceptarea certificatelor emise de statele UE la importul de bunuri și echipamente și includerea serviciilor comerciale artizanale în programul fiscal ce reglementează activitățile permanente.
„Pentru stimularea investițiilor și a climatului de afaceri, Guvernul are trei priorități”, a spus Alexandru Sonic, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii. Potrivit oficialului, cele trei priorități sunt: justiția, relansarea economică și echitatea socială. „Noi, la Guvern, contăm pe suportul oamenilor de afaceri”, a declarat Alexandru Sonic.
De asemenea, studiul a identificat două reforme cu impact major care vor necesita mai multe eforturi, dar care promit să fie benefice și pentru climatul investițional și pentru cel de afaceri. Este vorba de crearea unui registru public al societăților aflate în insolvență și îmbunătățirea managementului terenurilor agricole.
„Studiul pe care l-am realizat abordează deficiențele din climatul de afaceri din Republica Moldova și vine cu propuneri concrete și ușor de implementat. Punerea în aplicare a acestor propuneri va ajuta Republica Moldova să atragă mai multe investiții și să înregistreze o creștere economică mai dinamică”, a declarat David Saha, consultant al Echipei Economice Germane în Moldova și principalul autor al studiului.