Noul studiu, publicat în această săptămână în revista Current Biology, este rezultatul unui deceniu de săpături arheologice organizate pentru prelevarea unor fosile și contestă ideea potrivit căreia aceste reptile trăiau doar la latitudini cu climă mai blândă, potrivit sursei citate. 

"O parte dintre noile situri descoperite în ultimii ani au dezvăluit lucruri uimitoare, mai exact oseminte și dinți de «bebeluși» de dinozauri", a declarat autorul principal al studiului, Patrick Druckenmiller, paleontolog, profesor asociat de geologie și directorul Muzeului Nordului din cadrul Universității Alaska din Fairbanks.

"Este incredibil, deoarece acest lucru arată că acei dinozauri nu doar că trăiau în Arctica, ci erau și capabili să se reproducă acolo", a detaliat cercetătorul american.

Oamenii de știință au descoperit pentru prima dată în 1950 fosile de dinozauri în această regiune a lumii, îndelung considerată mult prea ostilă pentru a găzdui reptile.

Două ipoteze concurente au fost atunci formulate: fie dinozaurii trăiau în Arctica în manieră permanentă, fie au migrat spre Arctica și Antarctica pentru a obține avantaje de pe urma resurselor disponibile în cicluri sezoniere și, posibil, pentru a se reproduce în acele zone.

Noul studiu este prima cercetare care furnizează dovada că cel puțin șapte specii de dinozauri erau capabile să se reproducă la acele latitudini extrem de înalte - în acest caz, în regiunea Prince Creek din Alaska, situată între 80 și 85 de grade latitudine nordică - în timpul Cretacicului superior.

Printre speciile descoperite în Alaska se află Hadrosauridae - denumiți și dinozauri cu cioc de rață -, dinozauri cu corn precum cei din grupul Ceratopsia, dar și specii carnivore, precum Tiranozaur.

Cercetătorii din Alaska au descoperit mici dinți și oase, dintre care unele au dimensiuni de doar câțiva milimetri, aparținând unor dinozauri care tocmai eclozaseră sau care au murit cu puțin timp înainte de a ecloza.

"Au un tip de textură specială la suprafața lor, care este specifică - sunt foarte vascularizate, iar oasele cresc foarte repede, există multe vase sangvine care le traversează", a explicat Patrick Druckenmiller.

Spre deosebire de alte mamifere, precum elanii, ai căror urmași pot să parcurgă distanțe lungi aproape imediat după naștere, chiar și cei mai mari dintre dinozauri dădeau naștere unor pui care erau incapabili să efectueze migrații de câteva mii de kilometri.

"Geacă de pene"

"Ne gândim la dinozauri ca la niște animale care au trăit doar în medii tropicale, însă nu toată Terra era așa", reamintește Patrick Druckenmiller.

Arctica era mai caldă în acea epocă decât este în zilele noastre, însă condițiile de mediu erau și atunci foarte exigente.

Temperatura medie anuală era de circa 6 grade Celsius, însă temperaturi mult mai scăzute erau des întâlnite, însoțite de ninsori în timpul lunilor de iarnă.

Acea zonă era probabil acoperită de conifere sau de foioase, potrivit Agerpres.

"Știm de acum că majoritatea dinozaurilor carnivori care se aflau acolo aveau probabil pene", a declarat Patrick Druckenmiller. "Vă puteți imagina acel penaj ca pe un fel de geacă proprie, pentru a-i ajuta să supraviețuiască în timpul iernii", a adăugat specialistul american.

În ceea ce privește erbivorele mai mici, cercetătorii din Alaska sunt de părere că acele viețuitoare se ascundeau sub pământ și hibernau.

Erbivorele mai mari, care dețineau rezerve mai mari de grăsime, mâncau crengi și scoarță de copac, care, deși aveau un conținut nutritiv mai scăzut, îi ajutau să treacă cu bine peste sezonul hibernal.

Este posibil ca dinozaurii să fi avut sânge cald

De altfel, faptul că dinozaurii rămâneau tot anul în Arctica este un indiciu care consolidează și mai mult ideea că dinozaurii erau animale cu sânge cald, așa cum au sugerat alte studii recente. Ei ar reprezenta astfel un punct evolutiv plasat între reptilele cu sânge rece și păsările cu sânge cald.

Capacitatea lor de a supraviețui iernii arctice este "dovada cea mai convingătoare de până acum" că dinozaurii pot fi adăugați pe lista speciilor capabile de termoreglare, a concluzionat Gregory Erickson, profesor la Universitatea de Stat din Florida și coautor al studiului.