Studiul comparativ pornește de la premisa că Ucraina, Bielorusia și Moldova constituie partea europeană a fostei URSS pe care strategii Kremlinului încă o mai văd ca recuperabilă. Ucraina și Moldova au părți din teritoriu ocupate militar (ca și Georgia, în Caucaz), în vreme ce Bielorusia e vizată de o absorbție directă din partea Rusiei.
Rusia cere Minskului o „integrare avansată”, implicând introducerea unei monede unice, un sistem unic de justiție, o singură Curte de Conturi, însoțită de unificarea politicii fiscale. Se vorbește chiar de un scenariu în care Putin nu va mai candida pentru un nou mandat de președinte în 2024, pentru că nu-i permite Constituția Rusiei, și în loc să refacă rocada cu Medvedev, ca între 2008-2012, Putin ar putea deveni liderul Federației Rusia-Bielorusia.
Cele trei țări reprezintă o zonă tampon pe care Rusia vrea să o păstreze într-o stare de instabilitate între ea și Occident. Singurul mod de a se opune influenței Rusiei este, desigur, întărirea societății civile în cele trei țări.
Ucraina poate fi considerată, însă, ca fiind principalul ‘laborator politic’ în care Rusia și-a testat, din 2014 încoace, de la anexarea Crimeei și invadarea Donbasului, principalele metode de ‘război hibrid’ și de expansiune deghizată.
Ucraina este supusă masiv unei campanii de dezinformare permanentă din partea Rusiei, țară în care de altfel Internetul este strict controlat și folosit ca armă, așa cum mai arătat-o în: Gulagul digital… Cum Rusia lui Putin ucide libertatea Internetului.
Studiul estimează pierderile economice cauzate Ucrainei de anexarea Crimeei și intervenția rusă în Donbas la cca. 100 miliarde de dolari. Conflictul a făcut peste 10.000 morți în patru ani, iar un milion si jumătate de oameni au fost deplasați.
Studiul consideră însă Bielorusia ca fiind cea mai fragilă dintre cele trei. Bielorusia nu numai că depinde economic și energetic de Rusia, dar conștiința națională este acolo fragilă, departe de soliditatea celei ucrainene. Tot așa, limba rusă e atotprezentă, iar Biserica bielorusă depinde de Moscova, în vreme ce cea ucraineană s-a rupt recent de Rusia.
Tot gazul din Bielorusia provine din Rusia și nu există soluție alternativă. Spre deosebire de situația din Ucraina și, desigur, din Moldova, studiul constată marginalizarea folosirii limbii bieloruse, folosită de mai puțin de un sfert din populație, iar presa rămâne dominată de cea rusă.
Studiul estimează foarte posibil un scenariu de tip ‘Cehoslovacia 1968’, Primăvara Pragheză, al invadării militare pur și simplu a Bielorusiei fără ca asta să aducă serioase sancțiuni suplimentare Moscovei.
În Moldova, de asemenea, studiul remarcă fragilitatea țestului social, dominat de o alianță între clasa politică, mass media și biserică. Și în Moldova e cultivată nostalgia sovietică și e stimulat anti-occidentalismul. Se estimează că ‘Rusosfera’ acoperă circa 50% din populație, aici intrând cei circa 20% de rusofoni și afiliați și cei 30% de pro-ruși, unde intră și găgăuzii (5%) și ucrainenii (7%).
Analiștii consideră opinia publică moldovenească ca fiind ‘captivă’ Moscovei, motiv pentru care Rusia și investește foarte puțin în propaganda din Moldova, care în realitate nici nu se preocupă de situația din Ucraina vecină. 85% din moldoveni își iau informațiile de la TV, unde informațiile sunt controlate, iar televiziunile lui Plahotniuc retransmit programe rusești, în ciuda unei legi din decembrie 2017. Rusia a ocupat spațiul mass media din Moldova.
Moscova e mulțumită de faptul că actualul guvern se află în mâinile lui Vlad Plahotniuc și ale Partidului Democrat. Imaginea pro-europeană e doar de fațadă, iar influența rusă rămâne direct proporțională cu corupția.
Studiul lansează un apel donatorilor și investitorilor străini pentru a întări puțina presă relativ independentă, precum TV8 al lui Chiril Lucinschi. Se mai sugerează limitarea interacțiunii cu grupurile de lobbying care lucrează pentru Plahotniuc în Bruxelles și Washington.
