Studiu britanic: Riscul de reinfectare cu Omicron, de 5 ori mai mare ca la Delta

  • 18 Decembrie 2021 14:10
Studiu britanic: Riscul de reinfectare cu Omicron, de 5 ori mai mare ca la Delta

Riscul de reinfectare cu varianta Omicron este de peste cinci ori mai mare, iar această tulpină nu a dat niciun semn că ar fi mai blândă decât Delta, arată un studiu britanic, citat de agenția Reuters.

Rezultatele studiului realizat de Imperial College din Londra s-au bazat pe datele Agenției de Securitate Sanitară din Marea Britanie și ale Serviciului Național de Sănătate privind persoanele care au fost testate pozitiv pentru COVID-19 în urma unui test PCR în Anglia între 29 noiembrie și 11 decembrie.

Datele analizate de Imperial College s-au bazat pe 333.000 de cazuri, dintre care 122.062 de Delta și 1.846 care au fost confirmate ca fiind varianta de coronavirus Omicron prin secvențierea genomului, scrie HotNews.ro.

”Nu găsim nicio dovadă că are o gravitate diferită”

"Nu găsim nicio dovadă (atât pentru riscul de spitalizare, cât și pentru amploarea simptomelor) că Omicron are o gravitate diferită de Delta", se arată în studiu, deși în acesta se precizează că datele privind spitalizările rămân foarte limitate.

"Analizând statusul vaccinal, vârsta, sexul, etnia, statutul asimptomatic, regiunea și data prelevării, Omicron a fost asociat cu un risc de 5,4 ori mai mare de reinfectare în comparație cu Delta", a adăugat studiul, care a fost datat 16 decembrie.

Protecția oferită de o infecție anterioară împotriva reinfectării cu Omicron poate fi de până la 19%, a precizat Imperial College (ICL) într-un comunicat, menționând că studiul nu a fost încă revizuit de alți oameni de știință.

Cercetătorii au constatat un risc semnificativ mai mare de a dezvolta un caz simptomatic de Omicron în comparație cu Delta pentru cei care au trecut două sau mai multe săptămâni de la a doua doză de vaccin și două sau mai multe săptămâni de la doza de rapel.

Eficacitatea vaccinării cu 2 doze, estimată la 0-20%

Studiul a implicat vaccinurile AstraZeneca și Pfizer. Eficacitatea vaccinării este estimată între 0% și 20% după două doze și între 55% și 80% după doza booster.

"Acest studiu oferă o dovadă suplimentară a măsurii foarte substanțiale în care Omicron poate eluda imunitatea anterioară dată atât de infecție, cât și de vaccinare", a declarat profesorul Neil Ferguson, conducătorul studiului.

"Acest nivel de evitare a imunității înseamnă că Omicron reprezintă o amenințare majoră și iminentă la adresa sănătății publice", a adăugat acesta.

Estimările au totuși un grad enorm de incertitudine

Dar Dr. Clive Dix, fostul președinte al Grupului de lucru pentru vaccinuri din Marea Britanie, a declarat că este important să nu se suprainterpreteze datele.

"Concluziile făcute se bazează pe formularea unor ipoteze despre Omicron unde încă nu avem suficiente date", a declarat Dr. Dix.

"De exemplu, nu avem date despre răspunsul imunitar celular care, probabil, acum este principalul factor al eficacității vaccinurilor. Aceasta este un factor crucial care lipsește din modelarea datelor", a adăugat acesta.

Unele dintre concluzii sunt diferite de datele care apar din Africa de Sud, unde vaccinurile rezistă bine în prezent împotriva bolilor grave și a deceselor, a spus Dix.

"Există un grad enorm de incertitudine în aceste estimări și vom putea fi încrezători în ceea ce privește impactul rapelurilor împotriva Omicron doar atunci când vom avea încă o lună de date din lumea reală privind numărul de spitalizări la terapie intensivă și decese", a mai afirmat expertul.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
12,74
Cer senin
Umiditate:75 %
Vint:1,54 m/s
Fri
13
Sat
15
Sun
13
Mon
13
Tue
13
Arhivă Radio Chișinău