STUDIU | Alimentele iuți pot crește riscul de demență

  • 26 Iulie 2019 15:30
STUDIU | Alimentele iuți pot crește riscul de demență

O echipă internațională de oameni de știință a identificat o asociere între consumul de chili și creșterea riscului de demență, relatează vineri Xinhua.

În cadrul unui studiu condus de Zumin Shi, profesor asociat la Facultatea de Științe Medicale din cadrul Universității din Qatar, au fost monitorizați 4.582 de adulți din China, de 55 de ani și peste această vârstă, în perioada 1991 și 2006.

În urma cercetării a fost identificat un declin cognitiv mai rapid în cazul persoanelor care consumau mai mult de 50 de grame de chili pe zi.

''În cadrul studiilor anterioare s-a descoperit că chili este benefic pentru greutatea corporală și presiunea arterială. Însă, în această cercetare, am identificat efecte adverse asupra cogniției în rândul adulților vârstnici'', a explicat Shi, citat într-un comunicat de presă.

''Chili este unul dintre cele mai utilizate condimente din lume, în Asia mai mult decât în țările europene. În unele regiuni din China, precum Sichuan și Hunan, în medie, aproape unul din trei adulți consumă în fiecare zi alimente picante'', a declarat unul dintre autorii studiului, Ming Li, de la Universitatea din Australia de Sud.

Capsaicina este ingredientul activ din chili și ar avea un rol în stimularea metabolismului, arderea grăsimii și inhibarea tulburărilor vasculare.

Acesta este, potrivit specialiștilor din spatele cercetării, primul studiu longitudinal care analizează asocierea dintre aportul de chili și funcțiile cognitive.

Oamenii de știință au precizat că persoanele cu o greutate corporală normală ar putea fi mai sensibile la aportul de chili în comparație cu indivizii supraponderali. Astfel, memoria și greutatea lor suferă un impact mai mare.

La nivel mondial, circa 50 de milioane de persoane suferă de demență, iar boala Alzheimer, forma cel mai des întâlnită, contribuie la 60-70% dintre cazuri, conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

În prezent nu există un tratament care să vindece demența și evoluția progresivă a acesteia.

sursa: AGERPRES

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
2,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:65 %
Vint:7,2 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău