Studiu: Ajutoare de stat de milioane de euro, dar fără impact asupra economiei
-
28 Martie 2018 14:59
Instituțiile publice din R.Moldova acordă anual ajutoare de stat mediului privat în valoare de câteva miliarde de lei, însă, impactul asupra ameliorării economiei naționale este unul nesemnificativ, potrivit unui studiu realizat de IDIS Viitorul. Ultimele date disponibile, arată că în 2015 volumul acestora s-a ridicat la cinci miliarde și jumătate de lei sau peste 260 de milioane de euro, ceea ce constituia 4,5 la sută din PIB. O parte din aceste sume au ajuns și la companii mari, pe când sumele repartizate la întreprinderile mici și mijlocii sunt foarte mici, atrag atenția experții.
Ajutoarele din partea statului sunt acordate sub formă de subvenții, credite preferențiale sau facilități fiscale și au scopul de a stimula antreprenoriatul în domenii nu prea profitabile, ca agricultura, sau pentru a-i sprijini pe tineri sau pe femei să-și deschidă afaceri. Sumele îndreptate spre întreprinderile mici și mijlocii sunt însă foarte mici, aproximativ a noua parte din suma totală acordată în 2015, pe când companii precum Moldova Gaz sau Air Moldova au beneficiat de milioane de lei din bugetul de stat, a subliniat autoarea studiului, economista Georgeta Mincu.
„Apă Canal, Moldova Gaz, Air Moldova... Am văzut milioane acordate întreprinderii de stat Air Moldova și categorisit ca servicii de interes economic general. Pentru înființarea de întreprinderi de către femei și antreprenoare sumele sunt foarte micuțe. Sumele alocate pentru întreprinderile mici și mijlocii sunt eficiente în comparație cu celelalte sume care sunt absolut incontrolabile.”
Studiul mai arată că nu este respectat principiul transparenței în acordarea ajutoarelor de stat, dar și faptul că nu este prevăzut un mecanism de evaluare a impactului acestor resurse bugetare asupra economiei. Directorul executiv al IDIS Viitorul, Igor Munteanu:
„Foarte multe instituții ale statului decid în mod unilateral să le aplice ori să le determine în funcție de viziunile proprii și, respectiv, avem un fel de covor persan cu foarte multe culori și noduri, dar nu știm exact care este impactul politicilor de ajutoare în economie.”
Cel mai mare furnizor de ajutoare de stat este Serviciul Vamal, prin scutiri de taxe acordate, în mare parte. Pe locul doi se situează Banca Națională a Moldovei, în special datorită garanțiilor acordate celor trei bănci falimentare, iar pe locul trei este Academia de Științe a Moldovei.
Astfel, topul domeniilor cu cele mai mari ajutoare de stat sunt servicii de interes economic și general, serviciile financiare, cercetare și inovare, care au beneficiat de sume variabile între 300 de milioane de lei și un miliard de lei, în timp ce pentru susținerea IMM-urilor și crearea locurilor de muncă ajutorul de stat în 2015 a fost de numai 35 milioane de lei.