Studenții militari, participanți la competiția internațională „Cambrian Patrol 2019” au fost decorați cu distincții
-
12 Noiembrie 2019 16:10
Studenții Academiei Militare a Forțelor Armate (AMFA) „Alexandru cel Bun”, care în luna octombrie curent au câștigat medalia de argint la competiția de patrulă militară „Cambrian Patrol 2019” din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, au fost decorați cu medaliile „Bărbăție și Curaj” și „Pentru Cooperare” a Armatei Naționale.
Distincția a fost oferită de Secretarul de Stat în domeniul planificării bugetare, politici resurse și învățământ în domeniul milităriei, Vladimir Iliev, în semn de recunoștință și apreciere a performanțelor tinerilor studenți.
Vladimir Iliev i-a felicitat pe studenții militari pentru succesele obținute în cadrul competiției internaționale, la care, în acest an, au participat 132 de echipe din 34 de țări, specificând că prin prestația lor, aceștia au făcut cunoscută Academia Militară, dar și Republica Moldova la nivel internațional. „Prin prezența voastră la unul dintre cele mai dificile și prestigioase evenimente militare din lume, ați reușit să vă testați disciplina, pregătirea și rezistența fizică. Mă bucur că și în acest an ați revenit acasă cu un loc de frunte, ceea ce demonstrează că v-ați antrenat asiduu și ați depus efort ca astăzi noi, conducerea Ministerului Apărării și Armatei Naționale, să ne mândrim cu performanța voastră”, a spus Secretarul de Stat Iliev.
De menționat că aceasta este cea de-a doua medalie de argint obținută de studenții AMFA la „Cambrian Patrol”.