Strategia de securitate alimentară urmează să fie prezentată săptămâna viitoare

  • 22 Iunie 2022 09:59
Strategia de securitate alimentară urmează să fie prezentată săptămâna viitoare

Strategia de securitate alimentară trebuie să fie definitivată săptămâna viitoare și prezentată publicului pentru consultări. Cu o solicitare în acest sens a venit premierul Natalia Gavrilița, la ședința Guvernului, către ministrul agriculturii și industriei alimentare, Viorel Gherciu. Potrivit șefei executivului, în contextul situației complicate, trebuie să existe o predictibilitate, transmite IPN.

Natalia Gavrilița a menționat că au fost operate rectificări la buget și trebuie să fie foarte clar cum și unde sunt redirecționate resursele suplimentare, inclusiv în condițiile în care s-a decis să se compenseze 100% accizul la motorină pentru întreprinderile mici și mijlocii. De asemenea, s-a discutat despre subvenționarea per litru de lapte, însă urmează să se decidă cu privire la mecanismele de implementare. Prim-ministra a mai spus că autoritățile își propun să sporească și capacitățile de depozitare.

„Toate aceste lucruri care sunt în strategie trebuie finalizate, iar documentul să fie consultat cu toată lumea ca să existe o predictibilitate, să nu existe anxietate în sector. Toată lumea înțelege că ne așteaptă o toamnă complicată din cauza războiului din Ucraina, în special a problemelor de logistică”, a notat Natalia Gavrilița.

Ministrul Viorel Gherciu a precizat că la începutul săptămânii viitoare va fi gata draftul pentru consultare internă, iar la sfârșitul săptămânii acesta va fi prezentat publicului larg.

În aceeași ședință, premierul i-a solicitat Ministerului Mediului să pregătească un program pentru asigurarea populației vulnerabile cu lemne de foc. Ministrul muncii și protecției sociale, Marcel Spatari, a declarat că pe ultima sută de metri este pregătirea proiectului de hotărâre care prevede reformarea ajutorului social, care extinde programul. De asemenea, se pregătește programul de reducere a vulnerabilității energetice. În acest sens, urmează să fie alocate fonduri pentru compensații țintite pentru consumul de lumină, gaz și căldură.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
2,18
Cer fragmentat
Umiditate:65 %
Vint:5,14 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău