Steagul lui Ștefan cel Mare, expus la Muzeul Luvru din Paris
-
04 Octombrie 2018 10:48
Obiectul liturgic cunoscut sub numele de Steagul lui Ștefan cel Mare va fi punctul central al unei expoziții de opere post-bizantine românești la Muzeul Luvru din Paris.
Expoziția va fi organizată, în primăvara anului viitor, în cadrul programului Sezonului Franța-România, a comunicat, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii, Jannic Durand, director al Departamentului de obiecte de artă la Muzeul Luvru.
El a povestit că steagul, ce prezintă o imagine a Sfântului Gheorghe, a fost donat de către Ștefan cel Mare unei mănăstiri Zographou de la Muntele Athos. Acesta a fost returnat României în primăvara anului 1917, prin efortul consulului general al României la Salonic, G.C. Ionescu, și cu ajutorul generalului francez Maurice Sarrail, comandantul armatelor aliate din Salonic.
Sezonul România-Franța va fi deschis pe 27 noiembrie, când președinții României, Klaus Iohannis, și Franței, Emmanuel Macron, vor participa, la Catedrala Saint-Louis des Invalides din Paris, la o ceremonie dedicată atât Centenarului țării noastre, cât și marcării a 100 de ani de la sfârșitul Primului Război Mondial.