Statistica reală privind autismul și alte tulburări genetice depășește datele oficiale, susțin reprezentanți ai ONG de profil

  • 21 Decembrie 2018 14:58
Statistica reală privind autismul și alte tulburări genetice depășește datele oficiale, susțin reprezentanți ai ONG de profil

Statistica reală privind autismul și alte tulburări genetice depășește cu mult datele oficiale, susțin reprezentanții organizaților neguvernamentale de profil, care intenționează să prezinte un raport statistic alternativ, transmite agenția Infotag.

Conform sursei citate, coordonatoarea Programului Național privind Sănătatea Mintală, președinta Asociației pentru susținerea persoanelor cu probleme de sănătate mintală "SOMATO", Jana Chihai, a menționat în cadrul unei conferințe de presă că, potrivit datelor oficiale, în anul 2017, în Moldova au fost înregistrate 424 persoane cu autism, dar numărul real este de zeci de ori mai mare.

Potrivit ei, asociația va pregăti un raport care va cuprinde o analiză a legislației în domeniul sănătății și educației și recomandări privind schimbarea acesteia, precum și va colecta statistici alternative.

"Am colectat deja date statistice privind autismul de la centrele comunitare de sănătate mintală. Cea de-a doua sursă de informare sunt organizațiile nonguvernamentale specializate și asociațiile părinților care oferă servicii pentru copiii cu autism", a spus psihiatrul.

Reprezentanții PNG-urilor de profil au remarcat că, din cauza datelor statistice insuficiente, problema autismului și a altor anomalii genetice nu a fost niciodată pe agenda Guvernului, fapt ce nu a permis rezolvarea problemelor persoanelor cu dizabilități.

Coordonatoarea Programului de dezvoltare a educației incluzive, reprezentanta Asociației "Femeia și Copilul - Protecție și Sprijin", Ina Cazac, a spus că familiile cu copii cu tulburări genetice se confruntă cu probleme serioase din cauza informării insuficiente, deoarece refuză adesea să efectueze examinarea medicale a copiilor lor din cauza fricii.

"Aceasta duce la faptul că copilul nu poate fi examinat în mod corespunzător și nici nu poate beneficia de asistența calificată necesară. Din acest motiv, părinții pot scăpa momentul când copilul (la o vârstă fragedă) este cel mai receptiv la terapie", crede ea.

Ina Cazac, reprezentanta Asociației "Femeia și Copilul - Protecție și Sprijin", a remarcat nivelul redus de pregătire a cadrelor didactice din instituțiile de învățământ din Republica Moldova în ceea ce privește lucru cu copiii cu dizabilități.

Raportul statistic alternativ este elaborat în cadrul proiectului "Ajutor pentru copiii cu tulburări de spectrul autist și alte tulburări genetice din Republica Moldova", finanțat de Agenția Cehă pentru Dezvoltare. Proiectul este implementat de Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor din Moldova, în parteneriat cu organizația obștească "SOS AUTISM".
 
Sursa: Infotag
Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
11,24
Câțiva nori
Umiditate:50 %
Vint:5,66 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
7
Tue
10
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău